Proiectul de parteneriat strategic Erasmus+ „Social Media- Natural Learning Environment”, nr. 2018-1-IT02-KA229-048268_4, derulat de Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Pitești în parteneriat cu școli din Italia, Turcia, Polonia și Bulgaria, cu sprijinul Comisiei Europene, a continuat și în acest an școlar, urmând să se încheie începând cu 10 octombrie 2021. Dată fiind situația pandemică declanșată în martie 2020, toți partenerii au fost de acord cu prelungirea proiectului cu încă un an.
Considerând că este foarte necesar să le oferim elevilor noștri alternative pentru petrecerea timpului liber, în condițiile în care timp de mai bine de un an am fost nevoiți cu toții să utilizăm în mod excesiv mediul virtual, cadrele didactice din școala noastră au încercat să-i antreneze în activități variate și atractive în cadrul cluburilor de hobby. Astfel, odată cu începerea acestui an școlar, am reușit să reorganizăm mai multe cluburi. Pentru respectarea regulilor de distanțare socială, a fost necesar ca activitățile să se desfășoare la nivelul fiecărei clase.
Cele mai frecventate cluburi au fost ansamblul coral „Dorulețul”, ansamblurile sportive de handbal și fotbal-fete și clubul de pictură. Chiar dacă activitatea acestora a înregistrat și sincope, datorate necesității de a organiza întreaga activitate școlară în mediul online, atunci când condițiile au fost favorabile, elevii noștri au avut posibilitatea de a-și exersa aptitudinile sau de a-și petrece în mod plăcut timpul liber. Sub conducerea inimoasei profesoare Mădălina Barbu, corul școlii, în formă restrânsă, a pregătit un program muzical de suflet dedicat celei mai dragi ființe, mama. „Zilele toamnei” și „Ziua Apei”, au fost două dintre activitățile extracurriculare în cadrul cărora clubul de pictură a expus lucrările unor talentați elevi ai școlii, sub coordonarea domnișoarei profesoare Alexandra Ilie. Chiar dacă au lipsit competițiile, activitatea sportivă, coordonată de domnii profesori Alin Mihăilă, Cătălin Oprea și Cosmin Marinescu, desfășurată la nivel de grupe, a fost un prilej de entuziasm pentru toți participanții.
În această perioadă, am colaborat cu partenerii noștri și am organizat activitățile programate, una dintre ele fiind cea în care elevii au transmis mesaje emoționante de Crăciun. De asemenea, am lucrat împreună la cel de-al patrulea număr al revistei „Alternatives”. În cadrul competiției „Portofoliul meu digital”, elevii noștri au avut ocazia să realizeze prezentări video în care au expus modalități de utilizare conștientă a mediilor de socializare online, dar și aportul major pe care îl are Internetul în activitatea de învățare. Competiția a fost un real schimb de idei între elevii participanți la proiect, cele mai bune prezentări fiind premiate.
Având în vedere faptul că Internetul este una dintre cele mai mari invenții ale vremurilor noastre și că nu ne putem imagina viața fără el, proiectul și-a propus ca, în al doilea an, să-i pună pe elevi în situația de a folosi în domeniul educației aplicațiile bazate pe exploatarea inteligenței colective, respectiv, instrumentele Web 2.0. Pentru mulți elevi, ele reprezintă un mediu de învățare mai natural decât școala reală, este un mediu în care se simt confortabil și sunt motivați să exploreze, să descopere, să creeze și să îndeplinească sarcini. În al doilea rând, rețelele sociale permit profesorilor să împărtășească cele mai bune practici și să coopereze mai eficient cu alți colegi din alte țări.
Aspectele legate de aceste probleme vor fi dezbătute în cadrul celei de-a cincea mobilități, care se va desfășura virtual , în perioada 31 mai- 4 iunie, activități așteptate cu mult interes de elevii și profesorii participanți la proiect.
Coordonator proiect,
Prof. Sima Camelia-Zoica
Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Pitești
(Postat mai 2021)