Unitățile prepoziționale au trăsături comune sau sunt omonime cu diverse elemente ale claselor gramaticale, diferențierea morfosintactică și semantică putând fi făcută numai cu ajutorul contextului. Clasa adverbului sau a conjuncției deține cele mai numeroase elemente cu care unitățile prepoziționale realizează omonimia.
Prepoziția „deasupra” și locuțiunile prepoziționale „de-a lungul”, „de-a latul”, din contexte de felul „Deasupra biroului atârnă un corp de iluminat modern.”; „Teii s-au scuturat deasupra aleii.”, devin adverbe/locuțiuni adverbiale, în absența nominalului. Exemplu: „Se ceartă deasupra.”; „Au măsurat de-a lungul.”. Același statut îl are și unitatea lexicală „în fața”, care este prepoziție în enunțul „În fața școlii s-au adunat copii.”, și adverb în enunțul „În față s-au adunat copii.”.
Cuvântul „până” este prepoziție în contextul în care apare în combinație cu adverbe ( „Așteptați până seara.”, „Au urcat până aici.”), cu substantive („Până mâine.”, „Până luna viitoare.”), sau cu verbe la infinitiv („Avem multe de învățat până a înțelege”). „Până” are statut de conjuncție subordonatoare când precedă o formă verbală personală. Un astfel de exemplu reiese din contextele următoare: „A cântat până a răgușit”, având conotație temporală, sau „Dăunătorii s-au înmulțit până au distrus plantele.” - cu conotație cantitativă.
„De” este prepoziție dacă leagă unități sintactice la nivelul propoziției („S-a îndoit de tine.”) și conjuncție, dacă leagă unități sintactice la nivelul frazei („Se îndoiește de ce o să faci.”). În limbajul popular, familiar, elementul omonim „de” este pronume relativ: „Mi-a spus unul de l-am întâlnit ieri.”.
Din punct de vedere al structurii, prepozițiile sunt diferențiate, având trăsături semantice intrinsece. Astfel, interioritatea este sugerată de prepoziția „în”, direcția de prepozițiile „la” și „spre”, superioritatea de prepoziția „deasupra”, inferioritatea de prepoziția „sub”. Dar o prepoziție care are inițial un anumit sens, poate în contexte diferite să aibă sensuri diferite. De exemplu, prepoziția „după”, care indică spațiul situat în spatele unui obiect („Stă după ușă.”).
Implicate în organizarea structurilor comparative, „cât”, „decât” și „ca” au statut de prepoziții, impunând comparantului cazul acuzativ, deși comparatul este în nominativ: „Elena este isteață ca mama sa.”; „El nu a sărit cât tine.”; „Băiatul aleargă mai repede decât fata.”. În cazul în care nu influențează forma termenului pe care îl precede cuvintele amintite au un comportament de adverb relațional: „A țipat la tine ca la mine.”; „Filmul i-a plăcut Mariei mai mult decât Ioanei.”.
Unele cuvinte prezintă dificultăți de interpretare a statutului lor, deoarece prezintă trăsături comportamentale ambigue, care permit încadrarea lor în clase lexico-gramaticale diferite. Dintre acestea fac parte „aidoma”, „asemenea”, „așijderea”; nefiind însoțite obligatoriu de un dativ sau un grup prepozițional, nu sunt considerate prepoziții, ci adverbe. La limita dintre adverb și prepoziție se situează și cuvintele omonime provenite din adjective : „conform”, „contrar”, „potrivit”. În cazul când acestea apar într-un grup verbal ca elemente variabile, fiind neînsoțite de un nominal în dativ sau de un grup prepozițional, sunt considerate prepoziții. Când prezintă trăsături comune cu ale adverbului (corespondent verbal cu formă negativă sau pozitivă), atunci sunt încadrate în clasa adverbelor. Este recomandabil să realizăm acordurile în condițiile dependenței de un substantiv („Lucrare conform cu proiectul.” și nu „Lucrare conform proiectului.”).
O serie de alte prepoziții pot fi analizabile ca grupuri adverbiale sau ca adverbe, în funcție de contextul în care apar. Astfel prepoziții precum după, „fără”, „lângă”, se apropie de statutul de adverb : „Place cafeaua cu zahăr sau fără ?”; „Ei au plecat pe înserate, însă petrecerea s-a încins după.”, construcții de felul acesta întâlnindu-se în limbajul colocvial dialogat.
Cârstea Diana Luminița
Profesor învățământ primar, Școala Gimnazială „Al. Davila” Pitești.
(Postat septembrie 2020)