Ca și celelalte clase de cuvinte neflexibile, clasa prepoziției cuprinde unități monomorfematice, atât în ceea ce privește variantele neliterare regionale (dă, di pentru de, dân pentru din, pă, pi pentru pe, pănă pentru până, pân pentru prin), cât și cele arhaice ( cătri pentru către, pre pentru pre, subt pentru sub), ori a variantelor condiționate fonetic (întru/ intr-, de/d-, după dup-, fără, făr', până/pân-/pân), toate fiind fără nicio implicație în analiza morfematică. Tot neanalizabile la nivel morfematic sunt și prepozițiile de bază, moștenite din limba latină: a, asupra, cu, către, ca, de, după, fără, în, între, la, lângă, până, pe, spre. Din aceeași categorie fac parte și prepozițiile neologice, asimilate în grade diferite de limba română, cum ar fi: grație, pro, supra, versus, via, dar și prepozițiile :datorită, mulțumită, care provin din participiu, sau din participiu plus substantiv. Din asocierea unor prepoziții neanalizabile s-a format prepoziția peste.
Deși lipsite de flexiune, unele prepoziții sunt analizabile la nivel morfematic, de exemplu: de la, sau de către („Vine de la Pitești.”, „Versurile au fost învățate de către copii”.) Anumite grupări alcătuite din două sau mai multe elemente prepoziționale, pot forma grupări unitare cu sens opus („Vine la oraș.” și „Vine de la oraș.”) sau pot fi egale ca valoare cu una din componentele prepoziționale, astfel: de către = de („Ședința era dorită de către/de toți membrii.”), fără de = fără („Mișcări fără de /fără noimă.” ), în contra = contra ( „Luptă în contra partidului/ Luptă contra partidului”). „Analizabile sunt și prepozițiile dedesuptul, împrejurul, înaintea, înapoia, îndărătul, din structura cărora fac parte un adverb sau o grupare formată din prepoziție (prepoziții) și adverb (înapoi, dedesupt, împrejur etc) și un format final omonim cu articolul enclitic -u sau -a.
Prepozițiile au regim de analiză diferit. Astfel, prepozițiile înainte și împrejur se analizează prin raportare la adverb, („Merge înainte” și „Merge înaintea voastră”). „Deasupra”, fiind constituită din două prepoziții „de” și „asupra” nu se analizează prin raportare la adverb. Elementul contra, care nu-și modifică forma nici în ipostaza de prepoziție („Ei au manifestat contra legilor adoptate”), nici în ipostaza de adverb („Ei au manifestat contra”), nu este analizabil.
Unele grupuri fixe de cuvinte au statut de locuțiuni prepoziționale, formate din una sau două prepoziții și un cuvânt din altă clasă lexicală, cuvânt care poate fi precedat, postcedat, sau încadrat, după cum urmează: - adverb + prepoziție („cât despre”), prepoziție + adverb + prepoziție („în afara de”), substantiv + prepoziție („față de”), prepoziție + substantiv + prepoziție („cu privire la”). Componentul neprepozițional își schimbă sau nu forma în funcție de locul unde este plasat (dacă este în fața prepoziției nu-și schimbă forma : „afară de”, „fală de”, dacă este după prepoziție va primi -a sau -u: „în afara”, „în fața”, „în jurul”, „în mijlocul”). În cazul in care componentul substantival este precedat de prepoziție, se cunosc variante cu locuțiunile adverbiale construite cu clitic de dativ („în față-mi”, „în urmă-mi”), sau cu următoarele locuțiuni: de-a curmezișul, de-a latul, de-a lungul, la stânga, la dreapta („Camionul s-a răsturnat de-a latul.”; „Camionul s-a răsturnat de-a latul drumului”). Unele locuțiuni prepoziționale (cu valoare sinonimică) sunt folosite în diferite registre stilistice. De exemplu: „în raport cu”, „în funcție de”, „ca urmare”, sunt specifice stilului administrativ sau științific, fiind folosite și de presă sau în exprimarea colocvială. Pentru a putea face o distincție între diverse grupuri lexicale compatibile cu funcția prepozițională trebuie luate în considerare aspecte ca : invariabilitatea termenilor componenți, sensul global al grupului, componentul sintactic. Grupările locuționale variază ca stabilitate de la o situație la alta. Un exemplu de tranziție către locuțiune este construcția „În vechiul centru” echivalentă cu „În plin centru” unde „plin” este sinonim cu „chiar”. Unele locuțiuni prepoziționale și grupări lexicale conțin termeni ieșiți din uz sau termeni care nu apar în combinații libere decât cu sens schimbat: „în pofida”, „în decurs de”, „în vederea”. Grupări precum: „din cauza”, „din pricina”, „cu excepția”, nu justifică statutul de locuțiuni, neprezentând modificări semantice, dar „din cauză de” se apropie mai mult de statutul locuțional. Chiar dacă au în structura lor o formă verbală personală, „cât privește” și „în ce (ceea ce) privește” sunt considerate locuțiuni prepoziționale. În limba actuală sunt folosite abuziv unele locuțiuni prepoziționale, devenite în diferite stiluri adevărate clișee lingvistice: „în cadrul”, „în contextul”, „la nivelul”, „legat de”, „pe baza”. Acestea apar atât în stilul beletristic cât și în cel administrativ și publicistic.

Descrierea sintactico-semantică
„Utilizarea prepoziției presupune existența unei structuri cu trei termeni, în cadrul căreia aceasta are dublă calitate, de conector și de centru al grupului prepozițional.” Prepoziția formează dimpreună cu termenul postpus un grup prepozițional subordonat unui termen regent, încadrându-se unitate sintactică superioară și având în propoziție sau frază diferite poziții sintactice. Dacă grupul prepozițional este unul nominal, prepoziția, în calitate de centru de grup sintactic, îi impune acestuia restricții gramaticale de caz, de articulare sau de număr. În funcție de poziția sintactică ocupată, grupul prepozițional poate avea următoarea disponibilitate funcțională: atribut: „sală de spectacol”, „oricare dintre noi”; complement: „Se bazează pe noi.”; circumstanțial: „Cântă prin localuri.”; complement predicativ al obiectului: „L-am considerat drept prieten”.
Tipul grupului sintactic este determinat de calitatea morfologică a termenului regent, diferențiindu-se în următoarele tipuri: grup nominal: „ținută de dimineață”; grup verbal: „alergând spre deal”; grup adjectival: „iute de mână”; grup adverbial: „concomitent cu eradicarea bolii”; grup interjecțional: „vai de voi”; construcții cu elipsa termenului regent: „Au cântat și V. dintre copii la petrecere”.; „Am mâncat V din fructe.”; „Au povestit V de-ale copilăriei”. Grupul prepozițional este format, cel mai frecvent, din prepoziție + nominal (substantiv, pronume sau numeral). Restricții de caz „în limba română, prepozițiile impun nominalelor unul din cazurile acuzativ, genitiv, sau dativ. Flexiunea pronumelui personal sau reflexiv, care se combină cu prepoziția, diferențiază acuzativul de nominativ sau genitivul de dativ.” Regim de acuzativ au prepozițiile propriu-zise care alcătuiesc nucleul clasei: a, către, cu, de, despre, din, dinspre, dintru, după, fără, în, înspre, între, întru, la, lângă, până, pe, pentru, peste, prin etc.

Cârstea Diana Luminița
Profesor învățământ primar, Școala Gimnazială „Al. Davila” Pitești.
(Postat mai 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top