Desenul este o îndeletnicire foarte frecventă a copiilor. Micul școlar, după ce învins dificultățile de formare a deprinderii utilizării corecte a creionului, desenează cu multă plăcere. Această activitate nu are drept scop de la început crearea a ceva frumos, ci doar plăcerea de a lăsa urme pe hârtie. Primele desene ale copiilor sunt "simbolice" în sensul că ele nu încearcă să redea obiecte sau ființe determinate. Adesea copilul desenează din memorie, fără a fi preocupat nici de perspectivă, nici de proporții. În clasa I, copilul desenează de pildă figuri umane, indicând detaliile care îl preocupă, cum ar fi nasturii pe haină, dar omite elemente esențiale, ca de exemplu mâna sau piciorul. Începând din clasa a II-a, crește capacitatea copilului de a reprezenta mai proporționat figurile, dar simțul pentru perspectivă nu este dezvoltat. Precum se vede, "transparența" încă mai persistă și în această perioadă, deși mult mai atenuat. Copiii mai mici sunt foarte interesați să deseneze în culori, deși în redarea obiectelor culorile nu corespund realității. Atunci când desenează spontan, ei utilizează culorile la întâmplare. Nu sunt rare cazurile în care ei desenează, de pildă, cai cu copite verzi etc. Odată cu creșterea în vârstă însă, ei dau mai multă atenție formei, manifestând o tendință din ce în ce mai pronunțată spre simetrie și ritmicitate. Cu trecerea timpului, desenul spontan al elevilor capătă din ce în ce mai mult caracterul de compoziție. Aici părțile fac parte dintr-un întreg și exprimă o idee sau reprezintă un eveniment. Analizând astfel cu atenție desenele copiilor din punct de vedere psihic, comparând producțiile de la o etapă la alta, învățătorul va avea posibilitatea să tragă concluzii valoroase asupra diferitelor aspecte ale dezvoltării lor psihice și să stabilească nivelul evoluției capacității de a desena pe diferite planuri. Din această cauză, nu desenul în sine reprezintă importanță, deși pe această cale putem descoperi existența unor aptitudini mai deosebite sau chiar și a talentelor, ci indicația pe care acest produs al activității ne-o dă asupra direcțiilor dezvoltării psihice a elevilor.
Precum s-a arătat, desenarea este o activitate spontană și mult îndrăgită de copii. Această preocupare apare încă din treapta preșcolară ca o mâzgălire nediferențiată și trece apoi spre reprezentări grafice din ce în ce mai evoluate. În cadrul orelor de desen, dând îndrumări potrivite, învățătorul merge pe linia preferințelor copilului.

Cârstea Diana Luminița
Profesor învățământ primar, Școala Gimnazială „Al. Davila” Pitești
(Postat noiembrie 2017)

• Prec
• Mai departe