Manifestarea creativității elevilor începe încă din perioada preșcolară când copilul este solicitat să povestească ceva din experiența lui, să redea o poveste într-o formă cât mai originală, să dea exemple de cuvinte care să conțină un anumit sunet, anumite silabe, să formuleze propoziții etc. La clasa I, la citit-scris, însăși metoda utilizată, fonetico-analitico-sintetică, oferă activități în sprijinul formării gândirii creatoare. Demersul făcut în vederea predării-învățării unui sunet nou și a literei corespunzătoare, îndeosebi analiza și sinteza fonetică, exercițiile corespunzătoare sunt operații "care solicită gândirea, cu elemente de creație”. De exemplu: sinteza propoziției implică un efort creator oricât de simplu ar fi el prin aceste exerciții, prin apelul care se face la analiza cuvântului se cultivă capacitatea de autocontrol, care este un atribut al activității creatoare. De asemenea, compunerea propozițiilor pentru analiza și sinteza fonetică, pe baza ilustrațiilor din abecedar sau a altor surse, constituie un efort creator din partea copiilor. Chiar în citirea textelor, îndeosebi în ceea de-a doua parte a perioadei abecedar și a celei post-abecedar, punerea elevilor în situația dc a povesti în manieră originală conținutul textului solicită efort creator.
În clasă, formele de activitate care antrenează creativitatea pot avea un substrat mai clar orientat, în acest sens însăși textele folosite sunt în primul rând creații ale unor cunoscuți și reputați scriitori. Acestea orientează elevii în ceea ce privește redarea conținutului lor, în exprimarea originală, cât și elaborarea de către ei înșiși a unor compoziții. Cunoașterea textelor este un model pe care îl pot urma în elaborarea unor povestiri prin analogie cu cele citite din manual sau povestiri pe baza unor întâmplări văzute sau auzite. Capacitatea de esențializare și de sinteză a textelor, chiar dacă apare într-o formă firavă, trebuie să fie încurajată și sprijinită, ea afirmându-se ca o trăsătură esențială a profilului omului contemporan, în vederea promovării lui creatoare, în activitatea lui teoretică și practică.
Pentru a solicita creativitatea elevilor, li se poate cere să povestească despre fapte și întâmplări imaginare. De aceea, este bine să povestească despre fapte și întâmplări imaginare. De aceea, este bine să recurgă la asemenea surse de povestire ale elevilor care le oferă prilejul de a construi o întâmplare, o situație originală potrivit capacităților și posibilităților de combinare a reprezentărilor și informațiilor de care dispune fiecare elev. Unele elemente, în aparență simple, de intervenție creatoare la lecțiile de citire, ar putea fi exprimarea unor opinii personale cu privire la personaje, fapte, evenimente, la ceea ce le-a plăcut mai mult sau exprimarea unui punct de vedere cu privire la finalul povestirii, să răspundă la unele întrebări cum ar fi: ce s-ar întâmpla dacă... ?; voi cum ați fi procedat? etc.
În textele lirice, calea principală prin care se poate cultiva spiritul creator o constituie în primul rând demersurile întreprinse pentru înțelegerea sensului figurat al unor cuvinte, folosirea acestora în contexte noi. La lecțiile de gramatică, elevii sunt solicitați să-și dezvolte creativitatea prin exemple după o schemă dată, aceasta în funcție de tema lecției.
Un rol deosebit în stimularea creativității îl au lecțiile de compunere. Compunerea prezintă o deosebită valoare instructiv-formativă și instrumentală. Pe lângă faptul că lecțiile de compunere reprezintă cadrul cel mai potrivit pentru exersarea scrierii, ele constituie totodată un mijloc adecvat de stimulare a forțelor creatoare. Elevul are prilejul să repete tehnicile scrierii, el învață regulile redactării, părțile unei lucrări, regulile utilizării spațiului grafic, dar mai ales învață să exprime în scris conținutul experienței sale cognitive, afective. Temele propuse pentru compunere constituie pentru elevi prilejul de a introduce în circuitul comunicării scrise cuvintele și expresiile acumulate prin intermediul lecturii. De asemenea, compunerile îl pun pe elevi în situația de a face anumite corelații între cunoștințele dobândite prin celelalte mijloace de informare și de a integra în anumite concepte experiența lor de viață. Începând din clasa a III-a și mai accentuat în clasa a IV-a, unii copii se remarcă prin compuneri originale, prin bogăție lexicală și imagini originale, chiar dacă sunt naive. Cercetările efectuate în școală (M. Roco, 1979, 1991) au arătat că elevii care dau rezultate bune la compuneri se selectează dintre aceia care posedă un vocabular oral mai bogat și care au o lectură superioară celorlalți colegi. Deci materialul verbal constituie baza imaginației verbale, fie că e vorba de compuneri cu caracter descriptiv-afectiv, fie că ne referim la compunerile cu caracter epic.
Caracteristic pentru imaginația copilului de vârstă școlară mică este faptul că ea se manifestă mai ales sub influența directă a impresiilor actuale. Copiii descriu mai ușor fapte și evenimente mai recente în comparație cu cele petrecute mai demult sau cu situațiile proiectate în viitor. Din această cauză este bine ca exercițiile de compunere să fie strâns legate cu trăirile recente ale copiilor. Dacă, de exemplu, clasa a făcut o excursie, este bine să le dăm ca temă descrierea unor scene sau peisaje imediat după întoarcere, când încă impresiile sunt mai vii și când efortul cerut de compunere este mai mic. Analiza și discutarea compunerilor, citirea celei mai bune compuneri în clasă, constituie un procedeu care stimulează pe elevi. Pentru învățător însă rezultatul analizei unei compuneri este de cea mai mare importanță, pentru că el indică în mod obiectiv nu numai calitățile imaginative și de exprimare ale elevilor, ci și rezultatele muncii sale didactice.
Compunerile corecte din punct de vedere ortografic și al formei, cu un conținut bogat, reflectă munca de calitate a învățătorului. Cu cât sunt mai multe compuneri reușite în clasă, cu atât se vede mai deslușit că învățătorul a fost preocupat de dezvoltarea creativității elevilor. Este însă necesar ca forma și conținutul compunerii să fie rezultat al creației, nu produsul unor date memorate. Gradul de originalitate al unei compuneri realizată de elevi, fie oral, fie scris, este determinat în mare măsură de tipul compunerii respective. Compunerile libere au cea mai mare pondere în manifestarea creativității, dar în ciclul primar nu se poate spune că elevii alcătuiesc compuneri libere, fără indicații date de învățător, fără un fir călăuzitor în alcătuirea compunerilor. De aceea, după materialul care stă la baza compunerilor, ele se clasifică în:
# compuneri după un plan de idei;
# compuneri bazate pe texte citite;
# compuneri după tablouri;
# compuneri cu sfârșit sau început dat.
Am observat pe parcursul practicii pedagogice pe care am desfășurat-o în școală că elevii reușesc să lucreze destul de bine compunerile. O bună parte din ei alcătuiesc compuneri închegate, știu să integreze în conținutul lor expresii frumoase, folosind cuvinte potrivit semnificației acestora, respectă felul compunerii.
Cârstea Diana Luminița
Profesor învățământ primar, Școala Gimnazială „Al. Davila” Pitești.
(Postat septembrie 2016)