La începutul fiecărui an, cei ce iubesc au ocazia să-și mărturisească dragostea de Sfântul Valentin. Abia trecută febra cadourilor de sfârșit de an, magazinele se umplu iarăși de îndrăgostiți doritori să ofere ce mai original cadou persoanei iubite. Valentine's Day a intrat în viața românilor, chiar dacă exista deja o sărbătoare autohtonă dedicată iubirii, pe 24 februarie: Dragobetele. Se pare că Ziua Îndrăgostiților a fost mai atrăgătoare, pentru că orașele se umplu de simboluri ale iubirii pe 14 februarie, iar în Ziua de Dragobete nu își amintesc mulți că este ceva de sărbătorit. Originile Zilei Îndrăgostiților sunt ambigue. Anumite scrieri amintesc Sfântul Valentin ca fiind la origine o sărbătoare catolică și care, înaintea Evului Mediu, nu era sinonimă cu sărbătoarea îndrăgostiților. În calendarul Atenei antice, perioada cuprinsă între jumătatea lui ianuarie și jumătatea lui februarie era destinată celebrării dragostei și a fertilității, fiind rezervată uniunii sacre dintre Hera (zeița fecundității și a mariajului) și Zeus (regele zeilor). În Roma antică, pe 15 februarie avea loc Lupercalia, sau ziua fertilității, sărbătoare care era dedicată lui Lupercus, zeu al turmelor și al păstorilor și Junonei, protectoarea femeilor. Cel puțin trei sfinți, purtând numele Valentin, au fost martirizați, data comemorării lor fiind fixată în jurul anului 498, pe 14 februarie. Unul dintre ei a trăit în timpul Împăratului roman Claudiu al II-lea, în sec. III. În acea epocă, Roma era angajată în campanii militare sângeroase, iar împăratul, numit și Claudiu cel Crud, le interzicea soldaților lui să se căsătorească, considerând că bărbații nu mai voiau să plece la luptă din cauza atașamentului pentru soțiile lor. În ciuda ordinelor Împăratului, preotul Valentin a continuat să celebreze căsătorii, în secret, motiv pentru care a fost decapitat.
În zilele noastre, Sfântul Valentin este sărbătoarea îndrăgostiților în majoritatea statelor Occidentale. Însă ziua a fost preluată și de țări asiatice precum Japonia sau Coreea, unde îndrăgostiții își dăruiesc pe 14 februarie bomboane, ciocolată și flori. În Taiwan este sărbătorită atât ziua de 14 februarie, cât și cea de 7 iulie, pe baza unei tradiții chineze. Aici, bărbații obișnuiesc să le dăruiască femeilor buchete de flori scumpe, cu diferite semnificații: un trandafir roșu înseamnă "unica iubire", unsprezece trandafiri semnifică "favorită", 99 de trandafiri este un jurământ pentru "totdeauna", iar un buchet de 108 trandafiri se traduce prin "Căsătorește-te cu mine!". Există însă și țări care au rămas fidele sărbătorilor autohtone. De exemplu, în Brazilia ziua iubirii este 12 iunie, iar în Columbia o sărbătoare similară este celebrată în a treia vineri și sâmbătă a lunii septembrie. Deși românii au preluat Ziua Îndrăgostiților și o sărbătoresc pe 14 februarie, unii își amintesc și celebrează și Dragobetele, pe 24 februarie. Dragobetele este considerat fiul Dochiei și deschizătorul primăverii, motiv pentru care în unele locuri era sărbătorit pe 1 martie. Asemănător ca simbolistică lui Eros sau Cupidon, Dragobetele era un bărbat chipeș și neastâmpărat. Acest personaj mitic a fost preluat de la vechii daci și transformat în protectorul dragostei. În tradiția populară, se crede că îndrăgostiții ce se întâlnesc în această zi vor avea iubirea protejată întregul an. Tradiția spunea că și păsările cerului se "logodesc" pe 24 februarie. Obiceiurile de Dragobete sunt diferite în regiunile țării. Cele mai comune tradiții spun că fetele strâng zăpada dimineața, o topesc și se spală cu această apă pe cap, pentru a-și păstra frumusețea de-a lungul anului. Ziua de Dragobete era, în general, sărbătorită de tineri prin adevărate petreceri, cu mâncare și băutură, iar băieții umblau prin satele vecine cu chiote pentru "a-și face de Dragobete".  Nici vârstnicii nu stăteau degeaba de Dragobete. Ei trebuiau să se îngrijească de păsările din gospodărie, iar femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat pentru a fi iubitoare tot anul. De Dragobete nu se sacrificau animale pentru a nu dăuna obiceiului împerecheri. Sărbătoare ce vestește primăvara și ce protejează dragostea, Dragobetele era așteptat în trecut cu nerăbdare în mediul rural. Astăzi s-au păstrat puține dintre tradițiile acestei zile, iar, în orașe, locul zeului iubirii autohton a fost luat de Sfântul Valentin, celebrat pe 14 februarie. Deși de bucură de o mare popularitate în rândul românilor, Valentine's Day (Ziua Îndrăgostiților) nu are legătură cu tradiția și spiritualitatea românească.

Pruiu Diana, clasa a IX –a E
Prof. îndrumător, Ilie Diana
Consilier educativ, Manolescu Daniela Alice
Colegiul „Al. Odobescu” Pitești
(Postat februarie 2020)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top