Motto: ,,Combinația între inteligența propriu-zisă și inteligența emoțională este, cel mai probabil, cea care determină succesul, reușita” - Christine Wilding,
Etapa școlarității obligatorii aduce copilul într-o lume nouă, implică transformări și manifestări ce determină adaptarea și reușita școlară sau opusul lor. Astfel, apartenența la alte grupuri, noul program de viață și activitate, relaționarea cu colegii și cadrele didactice, raportarea la scări valorice comportamentale și de performanță școlară impuse de regulamente și curricule pot pune probleme de integrare, socializare, succes școlar. Școala  și familia reprezintă polii axei dezvoltării personale a elevului cu dorință de integrare și reușită școlară.
În general, prin parcurgerea materiilor prevăzute în planul cadru, școala cultivă și dezvoltă elevilor capacitatea de a gândi logic, analitic, abilități lingvistice și tehnice, abilități de orientare în spațiu, competențe absolut necesare pentru viața de adult. Necesare, dar sunt oare suficiente? Omul este o ființă socială. Din  modul în care se comportă la școală cu colegii și profesorii, din modul în care reacționează în situații critice se poate vedea cum se va comporta și cum va reacționa mai târziu în societate. Iar reușita în viață ca adult se bazează și pe competențe, dar și pe capacitățile de interrelaționare. Cum relaționează copiii unii cu alții? Cum vor relaționa mai târziu, când vor părăsi băncile școlii? Sunt întrebări ce depășesc nivelul competențelor intelectuale și converg către elemente ale inteligenței emoționale. Reușita școlară este un țel spre care se ajunge prin știință și dezvoltare personală.
Ideal ar fi ca școala să stimuleze dezvoltarea inteligenței cognitive, dar să se preocupe în egală măsură și de inteligența emoțională. ,,Un singur aspect asupra căruia atât modul de tratare popular, cât și cel științific sunt de acord este că inteligența emoțională- dacă este fundamentată- sporește capacitatea de a  înțelege ce înseamnă să fii inteligent!” (John Mayer, profesor de psihologie, Universitatea din New Hampshire, 1999, Cum să te bucuri de o viață echilibrată, p. 32.)
Sunt aici de discutat aspecte ce țin deopotrivă de elev și de cadrul didactic care îl influențează pe elev, îl formează, deoarece dezvoltarea personală a elevului se îmbină și, aș îndrăzni să spun, este determinată de dezvoltarea personală a profesorului, de calitățile sale de interrelaționare și empatizare, dar și de importanța pe care familia o acordă acestui aspect. Discutam deunăzi cu o mămică interesată de evoluția fetiței ei despre sintagma ,,procesul de învățământ este centrat pe elev”. Era clar că dânsa își dorea ca fetița, posesoare a unui temperament puțin spus coleric, de-a dreptul vulcanic, crescută până la 6 ani într-o libertate totală, fără reguli, să devină centrul de interes al activității mele didactice. Am încercat să explic ce înseamnă învățământ diferențiat, dar, mai ales, cât este de important să lucrăm pe direcția dezvoltării personale, a inteligenței emoționale. Pentru L.I. era esențial să învețe să-și recunoască emoțiile, să se străduiască să-i înțeleagă pe ceilalți, să-i pese de ei, să nu-i mai considere doar jucării pe care le arunci după ce te plictisești.
Vorbind despre cadrul didactic, acesta manageriază colectivul de elevi atât prin sistemul de recompense și sancțiuni determinat de sistemul de evaluare/ notare și de regulamentele școlare, cât și prin stimularea elementelor inteligenței emoționale. Îi sunt necesare calitățile empatice și abilitățile sociale! Fără să te poți stăpâni tu, adult și formator de caractere, fără a fi tu însuți un exemplu de înțelegere cu colegii de cancelarie, dar și cu elevii, arătând că asculți și înțelegi ce simt ei într-un anumit context, nu poți îndruma, educa, forma grupurile de elevi.
 La orele de Dezvoltare personală/Educație civică la școala gimnazială sau la orele de dirigenție la liceu am abordat teme ce vizează tocmai aspecte ale inteligenței emoționale și dezvoltării personale, mizând pe promovarea, încurajarea valorilor esențiale: integritate, responsabilitate, receptivitate, modestie, curaj, motivare, toleranță, cooperare. Cu părinții am organizat ședințe lunare la care s-au discutat și aspectele interrelaționării copiilor, iar particularitățile au fost detaliate în întâlnirile individuale din cadrul programului de consiliere a părinților.
Nu ne-am hazardat să purtăm discuții la nivel empiric, ci am invitat psihologii din cele două școli, pentru a fundamenta științific activitățile.
În toate aceste demersuri am pornit de la promovarea în rândul elevilor și părinților a ideilor că:
1) fiecare copil /elev este un individ unic, cu propriile calități și slăbiciuni (,,Sunt cinci degete la o mână și nu seamănă unul cu altul” –proverb românesc);
2) colectivul de elevi este o a doua familie ce acționează ca o echipă
(,,Toți pentru unul, unul pentru toți”);
3) dezvoltarea unei înțelegeri comune, curiozitatea și bunăvoința de a găsi soluții în echipă facilitează promovarea și însușirea unor tehnici ce devin atitudini elementare de viață.
În ședințele cu părinții desfășurate în acest an școlar, la clasa a III-a sau la clasa a XI,  am încercat să lămurim câteva aspecte, pornind de la evenimente petrecute în clasă. Astfel:
Nu evenimentele în sine determină reacțiile emoționale, ci percepția /poziția noastră asupra acestor evenimente (percepția ,,eroilor” întâmplărilor, a părinților lor, percepțiile ,,spectatorilor” prieteni sau neutri și ale părinților lor);
Este esențial pentru un om la maturitate sau pentru un elev să învețe să identifice și să controleze emoțiile, să-și dezvolte inteligența emoțională;
Inteligența emoțională determină un comportament emoțional empatic ce permite identificarea emoțiilor, controlul exercitat asupra lor, exprimarea lor corectă față de alții, identificarea trăirilor celorlalți și intrarea în rezonanță cu ei pentru a te înțelege mai bine în grup.
Psihologii invitați au fundamentat teoretic activitatea explicând clar:
Inteligența emoțională este înnăscută, dar se poate dezvolta;
Include:
- conștiința de sine (capacitatea de a ști ce și de ce simți);
- stăpânirea de sine ( capacitatea de a-ți controla emoțiile chiar în situații dificile gen examen, întrecere, conflict);
- motivația (capacitatea de a merge mai departe, chiar dacă ești descurajat);
- empatia ( capacitatea de a înțelege ce simt alții);
- abilitățile sociale (capacitatea de a te înțelege cu alții).
Pornind de la experiențele de viață ale elevilor de liceu, dar mai ales ale părinților, în discuția interactivă s-au conturat câteva concluzii comune:- viața nu este liniară, ci te pune în fața unor probleme pe care oamenii le rezolvă în mod diferit  (Oare ce-i caracterizează pe cei care le rezolvă mai bine?);
- emoțiile puternice resimțite în momente cheie pot bloca gândirea
rațională, împiedicându-te să dai tot ce poți la momentul oportun. Sunt copii foarte buni care nu-și pot stăpâni emoțiile sau orgoliile și nu fac față provocărilor școlii. Alții desfășoară normal activitățile, relaționează firesc, nu intră în conflicte.
Este deci esențial pentru reușita școlară și reușita în viață să te dezvolți emoțional!
Pe același palier de discuție am abordat cu cei mici teme de genul : ,,Cine sunt eu? Cine sunt ceilalți? Asemănători dar diferiți! Emoțiile!”, am discutat public în urma conflictelor din pauze sau de la orele de educație fizică, Am realizat Copacul îndemnurilor. Acesta poartă pe trunchi inscripția ,, Succes la școală!”, iar pe ramuri îndemnurile: Trebuie să ai încredere în tine!
Poți să faci față multor situații!
Să nu te lași doborât de nici un obstacol!
Fii tolerant și înțelegător!
Poartă-te frumos cu colegii!
Cooperează!
Pentru a întări coeziunea colectivului am instalat pe perete Caietul de sugestii în care am cerut copiilor să noteze orice idee de proiect care să-i cointereseze, să-i determine să lucreze în echipă. Emoticoanele
 ne-au venit în ajutor când am analizat emoțiile, iar mascota clasei -Gigică - are un zâmbet larg, dar și o paletă pe care o utilizăm  de fiecare dată când se iscă un conflict. Pe paletă sunt inscripționate cuvintele: ,,STOP! Ce altceva ai fi putut face?” Paleta are rolul de a stimula copiii să verbalizeze cum s-ar fi putut comporta pentru a evita, a preveni conflictul. În același timp, zâmbetul, gluma reușită (nu ironia usturătoare, nu zeflemeaua, nu poreclele) stimulează gândirea pozitivă
La clasa a XI-a discuțiile s-au desfășurat sub sloganul: ,,Învață să-ți recunoști emoțiile! Te ajută să te dezvolți!” , iar elevii au realizat posterul ICAR  -Încredere în tine! -Cunoști cum acționezi și reacționezi! -Analizezi corectitudinea comportamentului conform regulamentelor/ legilor, propriilor valori! - Reușești!
O mare problemă în școala de astăzi este fenomenul violenței între copii, copii-adulți (cadre didactice) și, din păcate, uneori, între cadre didactice. Incidente minore sunt urmate de reacții diferite: sunt copii ce-și controlează/își domină reacțiile comportamentale; alții cedează emoțional, reacționează violent, fizic sau verbal, nu se gândesc la consecințe, își găsesc scuze de genul ,,Din greșeală!”, „El m-a împins primul!” etc. Violența merge până la fenomenul ,,bullyng”, ale cărui victime sunt, de regulă, copiii mai slabi fizic, cei corecți, care nu reacționează pentru a nu încălca regulile de comportament sau cei care au performanțe școlare, dar nu excelează la sport. Deoarece de multe ori violența este încurajată de familie (,,Ai primit una, dă două!”), am purtat discuții individuale cu acești părinți, iar conflictele din clasă sunt analizate în colectiv, promovând ideile:
# Fiecare copil are o înclinație spre un domeniu. Suntem diferiți, deci și pasiunile pot fi diferite.
# Să ne străduim să învățăm logic, să facem legături între noțiuni, între informații. Astfel vom obține rezultate mult mai bune.
# Cei cu adevărat curajoși și responsabili au puterea de a-și recunoaște vina, defectele, de a-și asuma faptele, fără a-i incrimina pe alții, fără a exagera.
# Să-i ajutăm pe cei ,,nervoși” să se stăpânească.
# Să înțelegi criticile corecte venite din partea colegilor sau profesorilor, fără a le interpreta ca pe niște afronturi personale.
# Să-ți păstrezi calmul în momente de mare emoție (uneori furie): respirație adâncă, mingi antistres, numărări.
Clubul de lectură ajută în acest sens, promovând lecturi și personaje ce se confruntă cu astfel de situații conflictuale pe care le aplanează fără violență: „Minunea”, „Povestea lui Julien”, „Din șapte în șapte”, etc.
Panoul Rezolvării conflictelor este inspirat de procedeul Explozia stelară: Cine? De ce? Cum (se putea evita)? Ce (puteau face)? Când (se va rezolva)?
Un alt procedeu este ,,Brățara trei ori patru”: trei calități personale, trei defecte personale, trei calități ale oponentului, trei modalități prin care se putea evita altercația.
În felul acesta sper să încurajez dezvoltarea emoțională a tuturor, să-i ajut să se autoperfecționeze, să conștientizeze propriile calități, dar să-și recunoască și propriile defecte, fără a le exagera sau incrimina pe ale celorlalți. Este important și să știe a-și cere scuze în mod sincer, din suflet, nu doar pentru a executa o comandă a adultului. Munca în echipă implică și ea relaționare, colaborare, implicare, responsabilitate. Nu toți copiii pot lucra în echipă,  nu sunt empatici, au un orgoliu puternic, deci discut cu grupul despre cât este de important să înțelegi și să accepți punctele de vedere ale altora, dacă sunt utile pentru bunul mers al proiectului.
Un alt aspect al reușitei școlare este perspectiva asupra experiențelor din viața elevului, experiențe ce antrenează și familia, indiferent de vârsta copilului: școlar mic sau licean. Copiii trebuie să se obișnuiască să aibă un psihic puternic, să învețe din fiecare experiență, bună sau rea: rezultatul unei evaluări, reușita/ eșecul la un examen sunt tot atâtea momente în care părintele și cadrul didactic trebuie să promoveze dictonul Jocurilor Olimpice: ,,Ai reușit? Continuă! N-ai reușit? Continuă!”. Discutând despre curaj și lașitate am promovat ideea de curaj real: să-ți recunoști vina și să-ți asumi responsabilitatea, să perseverezi fără a te lăsa descurajat. Cine nu are aceste atitudini este laș. Adevăratul curaj nu înseamnă să răspunzi oricărei provocări, ci să te implici în a răspunde celor care sunt cu adevărat valoroase. Discuțiile despre adevăratele exemple de reușită, promovarea adevăratelor valori sunt tot atâtea căi de a-i orienta spre dezvoltare, autoperfecționare, și, în viitor, spre reușită. Reușita văzută ca performanță școlară, dar și ca adaptarea la cerințele școlii și comportamentul echilibrat.

Bibliografie
Mih Viorel, lect. dr., Psihologie Educațională și Psihologia Dezvoltării, Ed. Nemira, 2017
Wilding Christine, Inteligența emoțională, ed. Litera, 2018
Goleman Daniel, Inteligența emoțională, ed. Litera 2017

Prof. Topliceanu Amalia
Liceul Teoretic „Ion Cantacuzino” Pitești
(Postat februarie 2020)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top