Educaţia, definită în termeni foarte generali, este un proces al cărui scop esenţial este de a uşura o anumită modificare de comportament. Părinţii sunt primii profesori ai copilului, ei începând educarea lui în mediul familial. De cele mai multe ori, comportamentul parental este inspirat din propria experienţă de viaţă a acestora, astfel perpetuând atât aspecte pozitive cât şi negative, pe parcursul mai multor generaţii. Împreună cu părinţii, şcoala îşi are rolul bine stabilit, intervenind în dezvoltarea primară a copilului. În acest context, educarea părinţilor după principii ştiinţifice de psihopedagogie devine o necesitate.
Profund modificat de evoluţiile tehnologice şi sociale, de urbanizare, de multiplicarea obiectelor tehnice, de o schimbare a condiţiei femeii în viaţă şi în cuplu, de mobilitatea crescândă a locurilor de muncă, de constrângerile orare ale adulţilor, mediul înconjurător este determinat să răspundă tot mai dificil nevoilor de spaţiu, de acţiune, de joc ale copiilor.
Evoluţia societăţii româneşti marcată de o tranziţie prelungită către ceva care nu este clar nici măcar politicienilor, bulversarea valorilor într-o societate instabilă, scăderea calităţii vieţii, lipsa unor modele de urmat îi pun pe adulţi în dificultate ca părinţi.
Copilul din ziua de azi simte nevoia de adulţi disponibili pentru a-i respecta ritmul de viaţă, de adulţi care să participe la jocurile sale şi care să-i transmită zilei de mâine un om care nu poate proveni dintr-un sistem de învățământ clasic şi dintr-o familie care nu-şi asumă toate rolurile. Informarea şi formarea părinţilor în ceea ce priveşte şcolaritatea copilului presupune, ca fiecare părinte să cunoască: obligaţiile legale privind educaţia copilului, importanţa atitudinii lui pentru reuşita şcolară a copilului, metodele de colaborare cu şcoala. În acest scop este necesar un dialog între profesori şi părinţi; profesorii trebuie să primească o pregătire în materie de relaţie cu părinţii iar competenţa lor în această materie trebuie considerată ca o aptitudine profesională; părinţii trebuie să fie pregătiţi pentru a juca rolul lor educativ în cooperare cu profesorii; şcolile trebuie să asigure părinţilor asistenţa necesară.
Cooperarea profesor-părinte în beneficiul elevului vine în completarea participării părinţilor la gestiunea şcolii. Ca responsabili legali ai educaţiei copiilor lor, ei au responsabilitatea de a influenţa natura acestei educaţii; modelele participative pot ajuta la coordonarea eforturilor educative şi la orientarea adaptării şcolii la schimbările din societate; influenţarea pe plan local asupra rezolvării problemelor şi luării deciziilor. Cu alte cuvinte participarea poate stimula iniţiativele si inovaţiile.
Şcolaritatea este o etapă importantă, dificilă, cu implicaţii profunde în evoluţia copilului. Acest moment îi prinde nepregătiţi pe marea majoritate a părinţilor iar comportamentul   familiei intervine astfel de cele mai multe ori  într-un mod  apăsător, ceea ce poate  să conducă pe o cale greşită dezvoltarea intelectuală şi emoţională a acestuia.
Toţi adulţii care fac parte din viaţa unui copil (părinte, bunic, profesor) ar trebui să înţeleagă că acesta aşteaptă de la ei să-şi amintească  şi să înţeleagă că au fost cândva de vârsta lui.
Pentru ca un copil să aibă succes în şcoală şi mai apoi pe parcursul vieţii are nevoie de niște elemente cheie și anume:
Încrederea – sentimentul de siguranţă, certitudinea că se poate bizui pe ajutorul celor din jur în demersul său spre cunoaştere şi devenire;
Curiozitatea – dorinţa de a cunoaşte ceva nou;
Intenţia – pornirea interioară, conştientă, însoţită de dorinţa de a înfăptui ceea ce îţi propui;
Controlul de sine – capacitatea de control asupra faptelor proprii;
Raportarea – dorinţa şi capacitatea de a se alătura unui grup, de a participa la activitatea acelui grup încercând să se facă înţeles şi să-i înţeleagă pe ceilalţi;
Comunicarea – capacitatea şi dorinţa de a transmite şi a face cunoscute celorlalţi, propriile idei şi sentimente;
Cooperarea – capacitatea de a lucra împreună cu cineva în scopul realizării unui obiectiv comun.
Dacă un copil dobândeşte pe timpul şcolarităţii aceste calităţi, depinde de părinţii şi educatorii lui care au o mare responsabilitate în formarea unitară a personalităţii acestuia.
Organizaţia şcolară trebuie să-şi deschidă porţile pentru ca familia să cunoască şi să participe la activităţile ce se desfăşoară în incinta şi în exteriorul şcolii dar organizate de aceasta. Cadrele didactice trebuie să iniţieze activităţi care să ofere familiei oportunităţi de a participa alături de copil, de a cunoaşte copilul în situaţii diverse, de a se bucura alături şi cu copilul de realizările lui, de a lucra împreună părinte-copil la diferite proiecte.
Un real partenerait între școală şi familie nu  este cel înscris pe o coală de hârtie semnat de părinte şi director, este relaţia activă, de implicare şi de o parte şi de cealaltă, este bucuria şi tristeţea, este succesul şi eşecul, este zbaterea şi rezultatul din care beneficiarul este copilul.

Prof. înv. primar Grigore Maria
Școala Gimnazială Nr.1 Valea Iașului
(Postat octombrie 2019)


  

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top