Copilăria înseamnă timp de joacă. După modul în care se joacă un copil se relevă pe de-o parte treapta sa de dezvoltare şi relaţia sa cu mediul înconjurător, iar pe de altă parte se creează capacitatea de a relaţiona cu lumea prin acţiuni de joc şi afectivitate.
Chiar şi la copilul care îşi înalţă capul, care se sprijină pe mâini pentru a putea face primii paşi, lucruri pe care le exersează mereu până ajunge să facă primii paşi se face simţită voinţa, acţiunea. Această necesitate de a acţiona guvernează jocul primilor ani de viaţă. Percepţiile senzoriale ale copilului sunt transpuse în realitate: apare o activitate pe care o face în joc şi care este departe de a avea un ţel, adeseori legată de bucuria pe care o produce repetarea. Dacă se acordă suficient spaţiu şi timp acestei necesităţi de acţiune şi mişcare, apare un segment a bazei de acţiune şi al forţei creatoare a viitorului adult care doreşte şi poate să întreprindă ceva.

În a doua fază a jocului, situată cam între 3 – 5 ani, necesităţii de acţiune din joc i se asociază FANTEZIA. Forţa fanteziei copilului recreează lumea şi o transformă în acelaşi timp prin faptul că percepţiile senzoriale sunt mişcate interior, sunt transformate prin intermediul simţirii şi sunt formulate prin joc.
Prin fantezia jocului se exprimă întocmai ca şi prin limbă – simţământul copilului pentru viaţă. Apare însuşirea de a putea să acţioneze în spiritul propriilor sentimente, să te apropii de lume cu simpatie şi bucurie formatoare.
Adulţii care şi-au dezvoltat această capacitate pot să-şi modeleze viaţa şi relaţiile de muncă în mod creator.
Între 5-7 ani se poate observa cea de-a treia treaptă a jocului copilului care se contopeşte cu transformările intensive pe care le suferă acum corpul său. Forţele formatoare se impun din ce în ce mai mult şi se împletesc cu capacitatea de memorare care apare în timpul jocului şi care devine astfel orientat unui scop având şi o durată mai lungă.
Diversificarea care are loc acum în planul vieţii de gândire este piatra de te¬melie a activităţii de gândire activă a adultului.
Ar trebui remarcat că un copil are dreptul la faze îndestulătoare de joc pen¬tru că doar astfel poate să-şi dezvolte capacitatea de acţiune şi forţele de gândire, numai aşa îşi poate contura individualitatea.
Sarcina adultului, şi a societăţii este aceea de a împlini necesităţile, a-l sprijini, a-l conduce şi a-i stimula în mod conştient dezvoltarea. Cu toate acestea realitatea se prezintă altfel…
copilului, în care legităţile dezvoltării copilului să fie susţinute şi respectate.
Petre Struk consideră că necesităţile copilului nu s-au schimbat în ultimii 5000 de ani.
Ei doresc să fie buni şi puternici, doresc să înveţe ceva, să descopere şi să înţeleagă lumea, doresc să fie puşi la muncă, îşi doresc dragoste, timp pentru a fi împreună cu persoana de care sunt legaţi, respect, să fie ascultaţi, să se poa¬tă mişca, să se poată juca, să aibă răgaz şi linişte”.

Prof. Înv. Preşc. Mutu Cosmina
G.P.P „Castelul Fermecat” Piteşti
(Postat octombrie 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top