darmanestiDe fapt nu a fost chiar întâlnirea mea cu domnul Demostene Andronescu, ci întâlnirea domnului Andronescu cu câțiva tineri și nu numai, interesați de istorie vie, istorie scrisă cu suferință și frig, cu sânge și remușcări. Cu jertfa celor mai frumoși ani ai tinereții…

De multă vreme îmi doream să îl cunosc personal, să îl aud vorbind. Acum doi ani am avut prima ocazie, tot în timpul unei conferințe susținute la Memorialul Închisoarea Pitești. Atunci însă domnul Teodor Palelogu a povestit despre tatăl domniei sale, cunoscutul Alexandru Paleologu, iar domnul Andronescu s-a mărginit la câteva scurte intervenții. Așa că am mai așteptat prilejul ca autorul minunatelor versuri ale poeziei ,,În seara asta, Doamne, te vei culcă flămând” să revină la noi la Pitești.
Într-o sâmbătă de iulie am ajuns la Memorialul Închisoarea Pitești pregătit să îl ascult și să am propria mea ,,întâlnire” cu acest om deosebit. Mi-am cumpărat cartea sa despre reeducarea de la Aiud cu gândul să îi cer un autograf și cu acest prilej l-am întâlnit în librărie pe Mihai, un tânăr cercetător al memoriei perioadei comuniste cu care am avut de multe ori plăcerea să conversez pe net. Ne-am găsit apoi împreună două locuri aproape de domnul Andronescu și am așteptat cu interes să apară. La cei 90 de ani pare că își duce cu relativă ușurință  bătrânețea. Și cu o demnitate a omului înțelept, care a văzut multe la viața lui. Foarte ușor s-a acomodat cu microfonul și a intrat în stare după ce Maria Axinte, gazda discretă a evenimentului, i-a făcut o scurtă prezentare.
A început să povestească cu ușurința celui care are totul bine structurat în minte. O memorie prodigioasă, o luciditate dezarmantă, un suflet sensibil și luminos.
… În închisoare domnul Andronescu a aflat multe. Mai ales despre sine. Călătoria către sine s-a soldat cu descoperiri revelatoare – l-a primit pe Iisus în ființa sa și I s-a dedicat cu o mare ardoare. Apoi, i s-a relevat cine este și cine va fi de atunci încolo – un Poet care va lua cuvintele din toate ungherele memoriei sale și le va pune în versuri dătătoare de speranța. Pentru el însuși, dar cu siguranță și pentru mulți alții… Poetul din el s-a născut în temniță ca o un anticorp puternic, deși atât de sensibil, ce trebuia să ducă lupte crâncene pentru salvarea trupului tânărului cu privirea dârză. Dar și a sufletului său. Versurile ticluite în taină și repetate de zeci de ori pentru a fi memorate l-au ajutat să reziste și i-au desăvârșit personalitatea, făcându-l omul pe care azi îl avem în față. Seninătatea sa, calmul și blândețea contrastează puternic cu ceea ce trebuie să fi fost în acei ani de lupte lăuntrice, de izolări, de frig și foamete. În treacăt ne-a zis că a intrat de multe ori la izolare, uneori iarna când viața îți atârnă de un fir de păr în celula înghețată. Deci a fost un recalcitrant, mereu un răzvrătit.
O amintire a sa mi-a rămas cu deosebire în minte, atât de semnificativă pentru momentul când s-a născut Poetul. Se găsea la Aiud la izolare, așteptând să se dea stingerea pentru a mai bifa cu înfrigurare încă o zi din cele 7 pentru care fusese pedepsit. Era luna decembrie și celulele erau neîncălzite, nu aveau nici un fel de mobilier, nu aveau pur și simplu cum să doarmă decât sprijiniți de zidul rece ca moartea. Seară de seară gardianul trecea și le arunca o pătură murdară, ceva care fusese o pătură, de fapt o zdreanță. Caraliul i-a zis ,,Na, ia pijamaua și te culcă’’ și a trecut mai departe, satisfăcut de glumă făcută. Apoi și-a continuat drumul din celulă în celulă repetând stupid și plin de el ceea ce îl amuza atât de tare. Când a ajuns la a cincea sau a șasea celulă, deținutul de acolo i s-a adresat foarte sfios și rugător, cu un glas sfârșit - ,,Domnu’ plutonier, vă rog, scoateți-mă de aicea că dacă mă mai țineți și în noaptea asta, eu mor!” La care replica brutei a venit imediat cu glas tare, să fie auzit de toată lumea - ,,Mori în paștele mă-tii, că de-asta te-am adus aici, să mori!” Aceste cuvinte atât de mult i-a revoltat pe cei închiși la izolare încât au început să bată în ușile de tablă care au produs un zgomot infernal. Caraliul s-a speriat, a încercat să-i potolească, i-a amenințat, apoi a recurs și la rugăminți, dar oamenii odată porniți nu se mai opreau. Au început să strige să vină procurorul și atunci gardianul a plecat să aducă ajutoare. Atunci deținuții au aflat cine era bătrânul pentru care au început această mică revoltă, nimeni altul decât Constantin Gane, autorul cărții ,,Trecute vieți de doamne și domnițe’’. În câteva minute au venit mai mulți paznici, ofițerul politic și în cele din urmă chiar colonelul Crăciun, directorul închisorii. Un deținut i-a cerut să îl scoată pe Moș Gane de la izolare și a promis că apoi toți se vor potoli. Într-adevăr, directorul a acceptat să îl transfere pe bătrân la infirmerie, ceea ce probabil i-a salvat viața.
Peste celule s-a lăsat o liniște grea, ca de ,,promoroacă’’ și fiecare a căzut în muţenia sa iniţială. Domnul Andronescu a încercat să se roage, dar era prea răvășit sufletește și iritat după evenimentul de mai înainte și și-a dat seama că nu se va putea ruga. Și atunci, deodată, s-a pomenit zicând - ,,În seara asta, Doamne, te vei culca flămând.’’
Și toată noaptea și-a petrecut-o zămislind din umilință, din suferință, revoltă și credință o poezie cu miez. Iar de atunci încolo, muza poeziei l-a vizitat în cele mai sumbre și neprietenoase lăcașuri, dându-i un nou sens vieții și hrănindu-i speranța. Versurile sale la rândul lor au populat universul interior a zeci, poate sute de colegi de suferință și le-au uşurat puțin lanțurile legate pe nedrept de picior. Poetul s-a născut în închisoare și s-a eliberat din închisoare cu fruntea sus continuând cărarea pe care Dumnezeul sau flămând i-a așternut-o la picioare. Până în această zi frumoasă de iulie în care l-am cunoscut și i-am putut spune doar atât - ,,Mulțumesc, domnule Andronescu!”

Prof. Cătălin Nedelcu

Școala Gimnazială Dârmănești
(Postat iunie 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top