„Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze.” (Maria Montessori -,,Descoperirea copilului”)

În clasele CP-IV şi chiar în clasele gimnaziale activităţile extracurriculare îndeosebi şezătorile şi serbările şcolare vin în ajutorul afirmării şi formării personalităţii elevului. În timpul prezentării programului artistic, elevul artist îi va avea ca spectatori pe colegii de şcoală, dar şi pe părinţii cărora va trebui să le recite sau să le cânte, exprimând trăirile care îl copleşesc. Realizarea programului artistic presupune o muncă de căutări şi de creaţie din partea cadrului didactic. În cadrul şezătorilor şi serbărilor cadrul didactic este regizor, coregraf, pasionat culegător de folclor, poet, interpret model pentru micii artişti. Importanţa unor asemenea festivităţi ocazionate de zilele localităţilor, de sfârşitul de an şcolar, de Ziua Copilului sau sărbătorile religioase, este deosebită. Micii artişti trebuie încurajaţi, stimulaţi, pentru a realiza buna dispoziţie  şi participarea cu interes de-a lungul pregătirii şi desfăşurării  spectacolului. Serbările şcolare sunt momente de maximă bucurie atât pentru  copii, cât şi pentru părinţii lor. Ele aduc lumină în suflete, dau aripi imaginaţiei, entuziasmului şi rămân de-a pururi ca momente de neuitat  în viaţa fiecăruia. Coşbuc spunea: „Ca să poţi povesti sau cânta copiilor, trebuie să-i  iubeşti, sa cauţi să pricepi firea şi lumea aparte în care trăiesc, sa ştii să cobori până la nivelul personalităţii lor. Trebuie să iei parte împreună cu dânşii la toate manifestările sufleteşti; într-un cuvânt, rămânând om mare, să fii cât se poate de copil”.
Problematica educaţiei dobândeşte în societatea contemporană noi conotaţii, date mai ales de schimbările fără precedent din toate domeniile vieţii sociale. Accentul trece de pe informativ pe formativ. Educaţia depăşeşte limitele exigenţelor şi valorilor naţionale şi tinde spre universalitate, spre patrimoniul valoric comun al umanităţii. Un curriculum unitar nu mai poate răspunde singur diversităţii umane, iar dezideratul educaţiei permanente tinde să devină o realitate de necontestat. Astfel, fără a nega importanţa educaţiei de tip curricular, devine tot mai evident faptul că educaţia extracurrriculară, adică cea realizată dincolo de procesul de învăţământ, îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii tinerilor.
Locul şi rolul activităţilor extracurriculare în educaţia copiilor
Scopul activităţilor extraşcolare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, cultivarea interesului pentru activităţi socio-culturale, facilitarea integrării în mediul şcolar, oferirea de suport pentru reuşita şcolară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale. Activităţile extraşcolare se desfăşoară într-un cadru informal, ce permite elevilor cu dificultăţi de afirmare în mediul şcolar să reducă nivelul anxietăţii şi să-şi maximizeze potenţialul intelectual.
În acest cadru, învăţământul are misiunea de a-i forma pe copii sub aspect psihointelectual, fizic şi socioafectiv, pentru o cât mai uşoară integrare socială. Complexitatea finalităţilor educaţionale impune îmbinarea activităţilor curriculare cu cele extracurriculare.
Oricât ar fi de importantă educaţia curriculară realizată prin procesul de învăţământ, ea nu epuizează sfera influenţelor formative exercitate asupra copilului. Rămâne cadrul larg al timpului liber al copilului, în care viaţa capătă alte aspecte decât cele din procesul de învăţare şcolară. În acest cadru, numeroşi alţi factori acţionează, pozitiv sau nu, asupra dezvoltării elevilor.
Activităţile extracurriculare organizate împreună cu elevii au conţinut cultural, artistic, spiritual, ştiinţific, tehnico-aplicativ, sportiv sau simple activităţi de joc sau de participare la viaţa şi activitatea comunităţii locale.
Spectacolele  constituie o altă formă de activitate extracurriculară în şcoală, prin care copilul face cunoştinţă cu lumea minunată a artei. Deşi această formă de activitate îl pune pe copil în majoritatea cazurilor în rolul de spectator, valoarea ei deosebită rezidă în faptul că ea constituie o sursă inepuizabilă de impresii puternice, precum şi în faptul că apelează, permanent, la afectivitatea copilului.
Parteneriatele ajută elevii să aibă succes la şcoală şi mai târziu, în viaţă. Atunci când părinţii, elevii şi ceilalţi membri ai comunităţii se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se creează în jurul elevilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze. Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esenţială în organizarea şcolii şi a clasei de elevi. Ele nu mai sunt de mult considerate doar o simplă activitate cu caracter opţional sau o problemă de natura relaţiilor publice. În cadrul acestor parteneriate se pot parcurge următoarele conţinuturi: transmiterea unor informaţii despre ecologie, dobândirea unor cunoştinţe despre relaţia om-mediu, educarea unor comportamente şi conduite civilizate,  îmbogăţirea vocabularului activ cu cuvinte din diferite domenii, cultivarea unor atitudini de investigare, cercetare etc.
Activităţile extracurriculare mai sus enumerate şi analizate sunt apreciate  atât de către copii, cât şi de factorii educaţionali în măsura în care:
# valorifică şi dezvoltă interesele şi aptitudinile copiilor;
# formele de organizare sunt din cele mai ingenioase, cu caracter recreativ;
participarea este liber consimţită, necodiţionată, constituind un suport puternic pentru o activitate susţinută;
# au un efect pozitiv pentru munca desfăşurată în grup;
# sunt caracterizare de optimism şi umor;
# creează un sentiment de siguranţă şi încredere tuturor participanţilor;
# urmăresc lărgirea şi adâncirea influenţelor exercitate în procesul de învăţământ;
# contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Activitatea extracurriculară e o componentă educaţională valoroasă şi eficientă căreia orice cadru didactic trebuie să-i acorde atenţie, adoptând el, în primul rând, o atitudine creatoare, atât în  modul de realizare al activităţii, cât şi în relaţiile cu elevii, asigurând astfel  o atmosferă relaxantă care să permită stimularea creativă a elevilor. Diversitatea activităţilor extraşcolare oferite creşte interesul copiilor pentru şcoală şi pentru oferta educaţională.
În concluzie, cadrul didactic poate face multe pentru educarea spiritului creativ în cadrul activităţilor extracurriculare. Dar, se vede necesitatea de a modifica destul de mult modul de gândire, să evite critica în astfel de activităţi, să încurajeze elevii şi să realizeze un feed- back pozitiv.

Bibliografie
1. IONESCU, M.; CHIŞ, V., Mijloace de învăţământ şi integrarea acestora în activităţile de instruire şi autoinstruire”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001;
2. LESPEZEANU M., Tradiţional şi modern în învăţământul preşcolar, Editura S.C. Omfal, Bucureşti, 2007;
3. Ministerul Educației și Cercetării, Institutul de Științe ale Educației Revista învățământului preșcolar, 3-4/2006;
3. PREDA. VIORICA, Metodica activităţilor instructiv educative în grădiniţa de copii, Editura „Gheorghe Cârţu Alexandru”, Craiova 2009.

Prof. înv. primar Roșca Gheorghița
Școala Gimnazială „Alexandru Davila” Pitești
(Postat iunie 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top