ADHD  reprezintă abrevierea în limba engleză a ,,Atention Deficit Hyperactivity Disorder”, o tulburare de tip comportamental care apare tot mai frecvent ca diagnostic pentru copii și adolescenți. În 1902, medicul englez George Still a prezentat într-o serie de conferințe susținute la Royal College of Phsycians of London ceea ce este considerată în prezent a fi  prima descriere modernă a variatelor simptome care sunt asociate cu ceea ce numim ADHD.
ADHD este o afecțiune care prezintă costuri foarte ridicate din punct de vedere personal și social. Studii asupra nivelului de extindere a cazurilor de diagnoză sau potențial  ADHD au fost realizate în diferite zone geografice și culturale în Orientul Mijlociu și Asia, în Australia, America de Sud, Canada și Statele Unite, Marea Britanie și alte țări europene. Este evident că există diferențe semnificative între procentele obținute de la un continent la altul; de la o zonă sau tip de comunitate la alta. Dar ceea ce este relevat clar de aceste studii este faptul că ADHD este, în acest moment un fenomen global, care afectează în procente diferite orice tip de populație de elevi.
Aceasta afecțiune se manifestă predilect prin hiperactivitate, impulsivitate și ,,distractibilitate”, fiind evidente cazurile copiilor ,,neastâmpărați”, care dezvoltă în timp o serie de probleme de adaptare la cultură și regulile școlii.
Copiii cu ADHD prezintă de regulă un tip de comportament care a fost clasificat de specialiști în două categorii principale: slaba capacitate de concentrare a atenției și impulsivitate - hiperactivitate.
Un copil cu deficit de atenție și hiperactivitate apare imediat în sala de grupă ca un ,,copil problemă”, prin continua sa mișcare, dificultatea de a sta la locul său și de a păstra liniștea, impulsivitate  și agitație. Toate aceste caracteristici, la care se adaugă slaba capacitate de susținere a atenției în timpul activității, îl expune direct  problemelor disciplinare, rezultatelor slabe, eșecului și abandonului școlar. Dacă tipul hiperactiv poate dezvolta comportamente agresive, fiind dese problemele de tip disciplinar în școală, tipul predominat de slaba capacitate de susținere a atenției este de regulă retras și se remarcă prin constanța rezultatelor școlare slabe. Este de notat că acest ultim tip este adeseori confundat cu un slab coeficient de inteligență și, pentru că trece neobservat, are cele mai mici șanse de a fi abordat prin strategii ameliorative de orice tip.
Adultul implicat în educația copilului hiperactiv trebuie să identifice căi nonviolente și non-intimidante pentru rezolvarea problemelor specifice cu care acesta se confruntă în învățare. Studii din domeniul neurologiei, psihologiei, educației și sociologiei au relevat impactul substanțial pe care îl au emoțiile în învățare. Pentru a avea șanse de succes în educație este vital să urmăm o regulă aparent simplă: dacă învățarea este asociată unei emoții percepută pozitiv se va facilita succesul, la fel cum o percepție negativă a emoțiilor atașate învățării implică eșecul și slabele rezultate. În cazul unei abordări nepotrivite există riscul real al declanșării unui mecanism negativ, al unui cerc vicios care pornește de la simptomele specifice ADHD manifestate de copil și efortul adultului de a ,,disciplina” copilul: un mediu stresant sau amenințător reduce semnificativ capacitatea de concentrare a atenției asupra sarcinilor de învățare din cauza reacțiilor fiziologice și emoționale declanșate de teamă. Succesul implicării afective a copilului în activitățile didactice depinde de factori ca auto-încrederea, motivația, compatibilitatea cu mediul de învățare, modul de prezentare/predare a informațiilor sau modul de implicare a copilului în activitățile didactice.
Motivația este crucială pentru învățarea eficientă și reprezintă o condiție absolută în permanentizarea învățării pentru întreaga viață, fiind direct corelată cu emoțiile, imaginația și tipul de înțelegere.
Școala nu este întotdeauna o joacă plăcută, iar învățarea nu este întotdeauna amuzantă și presupune adeseori efort și concentrare, iar mulți consideră că aceste elemente sunt împotriva construirii unei motivații puternice pentru învățare și activități școlare.
Copiii au nevoie de modele de urmat în viață până la ieșirea din liceu. Modelele de rol trebuie să fie atât în atenția părinților, cât și a cadrului didactic; indiferent de persoana aleasă, se pot sublinia permanent caracteristicile pozitive ale eroului. Chiar dacă modelul de rol nu este valorizat de părinte, cadru didactic, în cadrul discuțiilor se pot evidenția valorile, elementele pozitive dar și negative, implicând și copilul în discuțiile deschise, care prezintă avantajul situării narațiunii în planul de interes direct al său.
Jocul este foarte important pentru copii, fiind poarta cea mai eficientă pentru instrumentele cognitive în învățare.
Părinții și cadrele didactice cedează frecvent tentației de a reduce sau chiar elimina timpul adecvat jocului, în favoarea temelor și activităților academice.
Pentru un copil cu hiperactivitate și deficit de atenție (ADHD), restrângerea timpului alocat sau eliminarea jocului reprezintă o sursă sigură de blocaj în învățare, provocându-se accentuarea considerabilă a simptomelor specifice. Provocarea adresată părinților și cadrelor didactice deopotrivă este, pe de o parte de a organiza un bun management al timpului alocat jocului virtual sau real, și de a transforma jocurile pe computer într-o resursă fireasca de învățare, de dublare sau completare a învățării de tip formal. În diferite grade, elevii cu potențial ADHD pot echilibra simptomele specifice cu ajutorul adulților implicați în proces și mai ales prin propria determinare și plăcere de a învăța. În cazul în care copilul sau adolescentul nu este afectat de o formă gravă de ADHD, hiperactivitatea specifică și dificultățile de concentrare a atenției pot fi depășite prin strategii și seturi de măsuri  care valorizează tipul de înțelegere potrivit, instrumentele cognitive adecvate implică activ emoțiile și dezvoltă motivația intrinsecă pentru învățare.
Pasiunea pentru învățare poate fi declanșată prin ceea ce putem numi a fi ,,momentul evrika”, clipele în care informațiile își dezvăluie sensul, iar mintea nu este cuprinsă de bucuria de a găsi și deține cheia problemelor care păreau a fi de nerezolvat.
Pentru a stimula motivația intrinsecă pentru învățare a copiilor hiperactivi este important ca în acest proces să fie menținut permanent un climat pozitiv și:
# Să evitam supraîncărcarea curriculum-ului;
# Să identificăm sarcinile de învățare foarte provocatoare și incitante dar nu foarte dificile;
# Să construim permanent atitudini pozitive legate de învățare și de școală în special, prin asigurarea relevanței informațiilor, scoaterea în evidență a ceea ce este deosebit, interesant și fascinant în fiecare temă;
# Să încurajăm copilul să-și asume responsabilitățile și mai ales să construiască propriul traseu de învățare;
# Să fim direct implicați în activități extra-curriculare;
Deseori școala și părinții subestimează potențialul și importanța pentru învățare a acestui tip de activități în care copiii se pot implica direct și cu plăcere și pasiune.
Reconceptualizarea învățării ca o dezvoltare permanentă de-a lungul întregii vieți, a capacităților umane oferă prin orizontul larg și abordarea holistică, o perspectivă mai  relaxată asupra copiilor care la un anumit moment al vieții nu au rezultatele dorite în scoală și totodată asupra soluțiilor la care putem apela pentru utilizarea optimă a potențialului lor real.
Învățarea poate fi construită în mod natural ca un proces dinamic, antrenant și plin de satisfacții. Lucrul cu un copil hiperactiv reprezintă o provocare dificilă pentru toți cei care sunt implicați în educație. Dar nu trebuie să uităm că eforturile, depășirea frustrărilor inerente, a problemelor și eșecurilor de zi cu zi, are în final miza unei vieți în care putem să facem diferența între marginalizare și succes social și profesional.
Lista personalităților care sufereau de hiperactivitate și deficit de atenție dar au schimbat lumea rămâne deschisă pentru cei care au șansa de a avea în copilărie un climat suportiv pentru învățare, un traseu școlar în care soluțiile educaționale au fost preferate abandonului, blazării sau controlului autoritar sau coercitiv.

Prof. preșc. Pechi Florina Roxana
Prof. preșc. Dragnea Elena
GPP “Castelul fermecat” Pitești
(Postat martie 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top