Motto: ,,Un profesor nu trebuie să-şi piardă vremea punând întrebări care urmăresc să dezvăluie ce nu ştie elevul, deoarece adevărata artă a examinării constă în a afla ce ştie de fapt elevul sau ce poate să ştie!”
(Albert Einstein)
Metodele de învăţământ („odos”=cale, drum; „metha”=către, spre) reprezintă căile folosite în şcoală de către profesor în a-i sprijini pe elevi să descopere viaţa, natura, lumea, lucrurile, ştiinţa.

Predarea-învăţarea presupune folosirea unor metode, tehnici şi procedee care să-l implice pe elev în procesul de învăţare, urmărindu-se dezvoltarea gândirii, stimularea creativităţii, dezvoltarea interesului pentru învăţare, în sensul formării lui ca participant activ la procesul de educare. Astfel elevul este ajutat să înţeleagă lumea în care trăieşte şi să aplice în diferite situaţii de viaţă ceea ce a învăţat.
Metodele constituie elementul esenţial al strategiei didactice, ele reprezentând latura executorie, de punere în acţiune a întregului ansamblu ce caracterizează un curriculum dat.
În acest context, metoda poate fi considerată ca instrumentul de realizare cât mai deplină a obiectivelor activităţii instructive.
„Calitatea pedagogică a metodei didactice presupune transformarea acesteia dintr-o cale de cunoaştere  propusă de profesor într-o cale de învăţare realizată efectiv de preşcolar, elev, student, în cadrul instruirii formale şi nonformale, cu deschideri spre educaţia permanentă.” (⌊1⌋, prof. Sorin Cristea)
„Învăţământul modern preconizează o metodologie axată pe acţiune, operatorie, deci pe promovarea metodelor interactive care să solicite mecanismele gândirii, ale inteligenţei, ale imaginaţiei şi creativităţii.  “Activ” este elevul care depune efort de reflecţie personală, interioară şi abstractă, care întreprinde o acţiune mintală de căutare, de cercetare şi redescoperire a adevărurilor, de elaborare a noilor cunoştinţe.
:”Activismul exterior” vine deci să servească drept suport material  „activismului interior”, psihic, mental, să devină un purtător al acestuia.” ([3]Ioan Cerghit)
Opţiunea pentru o metodă sau alta este în strânsă relaţie şi cu personalitatea profesorului şi gradul de pregătire, predispoziţie şi stilurile de învăţare ale grupului cu care se lucrează.
După funcţia didactică principală putem clasifica metodele şi tehnicile interactive de grup astfel:
Metode de predare-învăţare interactivă în grup:
# Metoda predării/învăţării reciproce (Reciprocal teaching – Palinscar);
# Metoda Jigsaw (Mozaicul);
# Citirea cuprinzătoare;
# Cascada (Cascade);
# STAD (Student Teams Achievement Division) – Metoda învăţării pe grupe mici;
# TGT (Teams/Games/Tournaments) – Metoda turnirurilor între echipe;
# Metoda schimbării perechii (Share-Pair Circles).
Metode de rezolvare a problemelor prin stimularea creativităţii:
# Brainstorming;
# Starbursting (Explozia stelară);
# Metoda Pălăriilor gânditoare (Thinking hats – Edward de Bono);
# Caruselul;
# Multi-voting;
# Masa rotundă;
# Interviul de grup.
Metode de cercetare în grup:
# Tema sau proiectul de cercetare în grup;
# Experimentul pe echipe;
# Portofoliul de grup;
Prin metoda predării/învăţării reciproce elevii sunt puşi în situaţia de a fi ei înşişi profesori şi de a explica colegilor rezolvarea unei probleme. Astfel copiii sunt împărţiţi pe grupe de câte patru, în care fiecare are un rol bine definit: unul este rezumator – cel care face un scurt rezumat al textului citit, unul este întrebătorul grupului – cel care pune întrebări clarificatoare (unde se petrece acţiunea, de ce personajul a reacţionat aşa, ce sentimente îl stăpâneau pe..., ce înseamnă...), altul este clarificatorul – el trebuie să aibă o viziune de ansamblu şi să încerce să răspundă întrebărilor grupului,  iar cel de-al patrulea copil este prezicătorul – cel care îşi va imagina, în colaborare însă cu ceilalţi care va fi cursul evenimentelor. Metoda este foarte potrivită pentru studierea textelor literare sau ştiinţifice. Elevii aceleiaşi grupe vor colabora în înţelegerea textului şi rezolvarea sarcinilor de lucru, urmând ca frontal să se concluzioneze soluţiile. Grupele pot avea texte diferite pe aceeaşi temă, sau pot avea fragmente ale aceluiaşi text.  Ei pot lucra pe fişe diferite, urmând ca în completarea lor să existe o strânsă colaborare, sau pot lucra pe o singură fisă, pe care fiecare să aibă o sarcină precisă.
Avantajele acestei metode de lucru sunt indiscutabile: stimulează şi motivează, ajută elevii în învăţarea metodelor şi tehnicilor de lucru cu textul, tehnici de muncă intelectuală pe care le poate folosi apoi şi în mod independent, dezvoltă capacitatea de exprimare, atenţia, gândirea cu operaţiile ei şi capacitatea de ascultare activă, stimulează capacitatea de concentrare asupra textului de citit şi priceperea de a selecţiona esenţialul.
Jigsaw (în engleză jigsaw puzzle înseamnă mozaic) sau “metoda grupurilor interdependente” este o strategie bazată pe învăţarea în echipă (team-learning). Fiecare elev are o sarcină de studiu în care trebuie să devină expert. El are în acelaşi timp şi responsabilitatea transmiterii informaţiilor asimilate, celorlalţi colegi. Metoda presupune o pregătire temeinică a materialului dat spre studiu elevilor. Educatorul propune o temă de studiu pe care o împarte în patru sub-teme. Pentru fiecare temă în parte educatorul trebuie să dea un titlul, sau  pentru fiecare să pună o întrebare. Fiecare membru al grupei va primi ca obiect de studiu materiale necesare fiecărei sub-teme, pentru care va alcătui şi o schemă. La sfârşit elevii îşi comunică ce au învăţat depre sub-tema respectivă. Aranjarea în clasă a grupurilor trebuie însă să fie cât mai aerisită, astfel încât grupurile să nu se deranjeze între ele. Obiectul de studiu poate constitui şi o temă pentru acasă, urmând ca în momentul constituirii mozaicului fiecare “expert” să-şi aducă propria contribuţie.
Elevii vor avea de studiat acasă materiale referitoare la aceste teme. Tema lor va fi să caute şi ei alte materiale legate de subiectul în care vor trebui să devină experţi. În primele 20 de minute ale orei ei se vor întruni în grupuri de experţi pe sub-teme, aşa cum sunt pe lista afişată. Fiecare va completa o fişă, consultându-se cu ceilalţi. Fişa va cuprinde cerinţe specifice materialelor studiate. După completarea fişei, elevii se vor regrupa: toţi cei cu numărul 1 vor forma o grupă, toţi cei cu numărul 2 vor forma a doua grupă etc. În cadrul acestei grupe ei îşi vor prezenta materialele şi concluziile la care au ajuns.
Este foarte important să educăm imaginaţia elevilor ,pentru că a fi un om imaginativ înseamnă să te poţi adapta în situaţii diverse.
Brainstorming-ul sau „evaluarea amânată” ori „furtuna de creiere” este o metodă interactivă de dezvoltare de idei noi ce rezultă din discuţiile purtate între mai mulţi participanţi, în cadrul căreia fiecare vine cu o mulţime de sugestii. Rezultatul acestor discuţii se soldează cu alegerea celei mai bune soluţii de rezolvare a situaţiei dezbătute. Calea de obţinere a acestor soluţii este aceea a stimulării creativităţii în cadrul grupului, într-o atmosferă lipsită de critică, neinhibatoare, rezultat al amânării momentului evaluării. Specific acestei metode este şi faptul că ea cuprinde două momente: unul de producere a ideilor şi apoi momentul evaluării acestora (faza aprecierilor critice). La clasele mici posibilele teme pentru o asemenea dezbatere de grup sunt legate de crearea de reguli şi obţinerea de soluţii cu aplicabilitate largă, valabile întregii clase: întocmirea regulamentului de ordine interioară al clasei, al şcolii, obţinerea de calificative mai bune la anumite discipline, aranjarea sălii de clasă.
Metoda piramidei sau metoda bulgărelui de zăpadă are la bază împletirea activităţii individuale cu cea desfăşurată în mod cooperativ, în cadrul grupurilor. Ea constă în încorporarea activităţii fiecărui membru al colectivului într-un demers colectiv mai amplu, menit să ducă la soluţionarea unei sarcini sau a unei probleme date. Această metodă are mai multe faze: faza introductivă – învăţătorul enunţă problema, faza lucrului individual – fiecare elev lucrează individual timp de 5 minute la soluţionarea problemei, faza lucrului în perechi – elevii se consultă cu colegul de bancă, sunt notate toate soluţiile apărute, faza reuniunii în grupuri mai mari – elevii le consultă asupra soluţiilor în grupuri alcătuite dintr-un număr egal de perechi, faza raportării soluţiilor în colectiv şi faza decizională. Ca şi celelalte metode care se bazează pe lucrul în perechi şi în colectiv, metoda piramidei are avantajele stimulării învăţării prin cooperare, al sporirii încrederii în forţele proprii prin testarea ideilor emise individual, mai întâi în grupuri mici şi apoi în colectiv. Dezavantajele înregistrate sunt de ordin evaluativ, deoarece se poate stabili mai greu care şi cât de însemnată a fost contribuţia fiecărui participant.
Metoda ciorchinelui reprezintă modelul sau ansamblul organizat al procedeelor sau modurilor de realizare practică a operaţiilor care stau la baza acţiunilor parcurse în comun de profesori şi elevi şi care conduc în mod planificat şi eficace la realizarea scopurilor propuse.
Este o tehnică de predare-învăţare menită să încurajeze elevii să gândească liber şi să stimuleze conexiunile de idei. Este o modalitate de a realiza asociaţii de idei sau de a oferi noi sensuri ideilor însuşite anterior. Este o tehnică de căutare a drumului spre propriile cunoştinţe evidenţiind propria înţelegere a unui conţinut.
Etapele metodei:
# Pe mijlocul foii se scrie un cuvânt sau o propoziţie (nucleu)
# Elevii sunt invitaţi să scrie cuvinte sau sintagme care le vin în minte în legătură cu tema propusă
# Cuvintele sau ideile vor fi legate prin linii de noţiunea centrală
# Elevii lucrează în grupe
# Fiecare grupă prezintă “ciorchina” proprie
# Se analizează fiecare “ciorchină” şi se efectuează una comună pe tablă dirijată de profesor
După rezolvarea sarcinii de lucru, elevii vor folosi noţiunile şi legăturile create pentru a dezvolta idei despre conceptul propus.
Prin acest exerciţiu se încurajează participarea întregii clase. Poate fi folosit cu succes la evaluarea unei unităţi de conţinut dar şi pe parcursul predării, făcându-se apel la cunoştinţele dobândite de elevi.
# Stimulează conexiunile dintre idei
# Iese în evidenţă modul propriu de a înţelege o temă anume
# Realizează asociaţii noi de idei sau relevă noi sensuri ale ideilor
# Caută căi de acces spre propriile cunoştinţe
Tehnica florii de nufăr (Lotus Blossom Technique) presupune deducerea de conexiuni între idei, concepte, pornind de la o temă centrală. Problema sau tema centrală determină cele 8 idei secundare care se construiesc în jurul celei principale, trebuie petalelor florii de nufăr.
Cele 8 idei secundare sunt trecute în jurul temei centrale, urmând ca apoi ele să devină la rândul lor teme principale, pentru alte 8 flori de nufăr. Pentru fiecare dintre aceste noi teme centrale se vor construe câte alte noi 8 idei secundare. Astfel, pornind de la o temă centrală, sunt generate noi teme de studio pentru care trebuie dezvoltate conexiuni noi şi noi concepte.
Etapele metodei:
Construirea diagramei;
Scrierea temei centrale în centrul diagramei;
Participanţii se gândesc la ideile sau aplicaţiile legate de tema centrală. Acestea se trec în cele 8 “petale” ce înconjoară tema centrală, în sensul acelor de ceasornic.
Folosirea celor 8 idei deduse, drept noi teme centrale pentru celelalte 8 cadrane
Etapa construirii de noi conexiuni pentru cele 8 noi teme centrale şi consemnarea lor în diagramă. Se completează în acest mod cât mai multe cadrane. (“flori de nufăr”)
Etapa evaluării ideilor. Se analizează diagramele şi se apreciază rezultatele din punct de vedere calitativ şi cantitativ. Ideile emise se pot folosi ca sursă de noi aplicaţii şi teme de studio în lecţiile viitoare.
Evaluarea ideilor cu privire la stimularea şi dezvoltarea potenţialului creative poate avea şi o utilitate practică. Astfel, ţinându-se cont de sugestiile oferite, se poate reamenaja sala de curs, creându-se astfel un “laborator al creativităţii”, în conformitate cu expectaţiile elevilor: se poate decora clasa cu picturi făcute de elevi, cu fotografii din timpul copilăriei, cu peisaje desenate sau fotografiate, cu jocuri menite să stimuleze creativitatea şi alte materiale didactice, materiale video cu activităţi creative sau spectacole realizate de ei sau de colegii lor.
Tehnica lotus poate fi desfăşurată cu succes în grup, fiind adaptabilă unor largi categorii de vârstă şi de domenii. Există şi posibilitatea dezvoltării unui Lotus individual, ca exerciţiu de stimulare a creativităţii şi de autoevaluare. De exemplu, tema centrală ar putea fi întrebarea: “ Ce ţi-ai dori să studiezi?”, la care s-ar putea propune 8 domenii şi pentru fiecare ar fi consemnate care ar fi conţinuturile ce corespund interesului subiectului.
Această tehnică este o modalitate de lucru în grup cu mari valenţe formative-educative. Stimulează şi dezvoltă capacităţi ale inteligenţei lingvistice, ale inteligenţei interpersonale, ale inteligenţei intrapersonale (capacitatea de autoînţelegere, autoapreciere corectă a propriilor sentimente, motivaţii ), ale inteligenţei naturaliste (care face omul capabil să recunoască, să clasifice, să se inspire din mediul înconjurător), ale inteligenţei sociale (capacitatea de relaţionare).
Ştiu/vreau să ştiu/am învăţat
Cu grupuri mici sau cu întreaga clasă, se trece în revistă ceea ce elevii ştiu deja despre o   anumită temă şi apoi se formulează întrebări la care se aşteaptă găsirea răspunsului în lecţie.
Pentru a folosi această metodă puteţi parcurge următoarele etape:
Elevii formează perechi şi fac o listă cu tot ceea ce ştiu despre tema ce urmează a fi discutată. În acest timp construiţi pe tablă un tabel cu următoarele coloane: ştiu/vreau să ştiu/am învăţat.
Cereţi apoi câtorva perechi să spună celorlalţi ce au scris pe liste şi notaţi lucrurile cu care toată lumea este de acord în coloana din stânga.
În continuare ajutaţi-i pe elevi să formuleze întrebări despre lucrurile de care nu sunt siguri. Aceste întrebări pot apărea în urma dezacordului privind unele detalii sau pot fi produse de curiozitatea elevilor. Notaţi aceste întrebări în coloana din mijloc.
Cereţi-le apoi elevilor să citească textul.
După lectura textului, reveniţi asupra întrebărilor pe care le-am formulat înainte de a citi textul şi pe care le-am trecut în coloana „vreau să ştiu”. Vedeţi la care întrebări s-au găsit răspunsuri în text şi treceţi aceste răspunsuri în coloana „am învăţat”. În continuare, întrebaţi-i pe elevi ce alte informaţii au găsit în text, în legătură cu care nu au pus întrebări la început.
SINELG (Sistemul Interactiv de Notare pentru Eficientizarea Lecturii şi Gândirii)
Ca metodă este tipică pentru etapa de realizare a sensului (învăţare, comprehensiune).
Cunoştinţele anterioare ale elevilor evidenţiate prin activităţi specifice de evocare se folosesc ca bază de plecare pentru lectură.
Presupune următoarele etape:
În timpul lecturii elevii marchează în text, cunoştinţele confirmate de text, cunoştinţele infirmate, cunoştinţele noi, cunoştinţele incerte.
După lectură informaţiile se trec într-un tabel.
Informaţiile obţinute individual se discută în grup, apoi se comunică de către grupuri profesorului care le centralizează într-un tabel la tablă.
CUBUL
Metoda presupune explorarea unui subiect din mai multe perspective. Sunt recomandate următoarele etape:
Realizarea unui cub pe ale cărui feţe sunt scrise cuvintele: descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează.
Anunţarea temei.
Împărţirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând o temă de pe feţele cubului.
Descrie: culorile, formele, mărimile etc.
Compară: ce este asemănător, ce este diferit.
Analizează: spune din ce este făcut.
Asociază: la ce te îndeamnă să te gândeşti?
Aplică: la ce poate fi folosită?
Argumentează: pro sau contra şi enumeră o serie de motive care vin în sprijinul afirmaţiei tale.
Redactarea finală şi împărtăşirea ei celorlalte grupe.
Afişarea formei finale pe tablă.
Acestea sunt numai câteva dintre metodele interactive de lucru în echipă. Fiecare dintre ele înregistrează avantaje şi dezavantaje, important fiind însă momentul ales pentru desfăşurarea lor. Pedagogul este acela care are puterea decizională şi capacitatea de a alege ceea ce ştie că se poate desfăşura în propriul colectiv de elevi. Important este însă ca dascălul să fie acela care mereu va căuta soluţii la problemele instructiv – educative ce apar.
În teoria şi practica didactică contemporană, problematica instuirii interactive cunoaşte abordări ştiinţifice noi, complexe, interdisciplinare, susţinute de argumente ce susţin participarea activă şi reflexivă a elevilor în procesele învăţării şi evaluării. Ea “reprezintă un tip superior de instruire, care se bazează pe activizarea subiecţilor instruirii, pe implicarea şi participarea lor activă şi deplină în procesul propriei formări, precum şi pe instaurarea de interacţiuni, schimburi intelectuale şi verbale, schimburi de idei, confruntare de opinii, argumente etc. între aceştia.”

Bibliografie:
,,Metode de nota 10’’ - Ed. Risoprint- 2004
Cerghit Ioan -„Metode de învăţământ - Ed. Polirom 2006
Ionescu C. - „Strategii de predare şi învăţare”-Ed. Ştiinţifică, Bucureşti 1992
Învăţarea activă - Ghid pentru formatori şi cadre didactice, Bucureşti 2011
Ghid al activităţii metodice în şcoală - Ed. ART 2014

Prof. Stancu Liliana
Colegiul Economic “Maria Teiuleanu” Pitești
(Postat martie 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top