I. Partea teoretică
Școala este o organizație care dezvoltă o cultură bogată și diversificată. Orice încercare de perfecționare a activității școlare trebuie să pornească de la cunoașterea culturii școlii, așa cum se manifestă ea la nivelul managerilor, cadrelor didactice, părinților și elevilor. Cunoaşterea culturii organizaţionale este necesară şi utilă deoarece constituie, probabil, unicul şi cel mai folositor element anticipativ, pe termen lung, al activităţii specifice organizaţiei de referinţă – în cazul nostru organizaţia şcolară. Pentru cineva din exterior şi chiar din interior poate fi dificil să pătrundă în cultura organizaţiei şcolare care concentrează un univers de convingeri, valori şi concepţii care rareori este declarat sau supus chestionării, mai ales de cei care au o experienţă limitată în privinţa altor organizaţii sau culturi. Cu toate acestea înţelegerea şi cunoaşterea culturii organizaţionale este esenţială în situaţiile în care este nevoie să se adapteze unor condiţii de schimbare.

Preocupările pentru identificarea culturii organizației, a locului și rolului ei, sunt relativ recente. Finalizarea lor pozitivă explică succesul sau eșecul unei organizații sociale, în general, cu evoluţii şi accente specifice în zona construcţiei pedagogice a şcolii. Debutul acestor preocupări poate fi fixat în 1957, când Th. Szelnic a abordat firma ca un organism social. O dată cu identificarea și studierea ei, cultura organizațională a avut un rol important în apariția și dezvoltarea unui nou model de a concepe managementul activat în mediul intra și extraorganizațional*. De aceea există un specific al studiilor de caz întâlnite în literatura de specialitate orientate prioritar spre școli, licee, colegii, universități**.
Organizația școlară reprezintă unitatea de bază a sistemului de învățământ, proiectată ca ”factor instituțional al educației” specializat în realizarea procesului de învățământ conform obiectivelor pedagogice generale și specifice stabilite la nivel de politică educațională. Analiza organizației școlare din perspectiva normativă evidențiază importanța structurii instituției care reflectă, pe de o parte, imperativele unor funcții manageriale stabile (planificare-organizare; orientare-îndrumare metodologică; reglare-autoreglare prin acţiuni de cercetare-perfecționare pedagogică), iar pe de altă parte,cerinţele comunității educative naţionale, teritoriale, zonale şi locale, aflate in continuă schimbare***.
Cultura organizațională încurajează existența și manifestarea subculturilor, acestea contribuind la rândul lor la progresul instituției școlare. Așadar, cultura managerială, cultura cadrelor didactice și cultura elevilor se află într-un raport de interdependență permanentă. Existența lor este condiționată de conexiunile funcţionale generate, care prezentă, de asemenea, o serie de elemente comune, dar şi distincte, individualizate în sens psihologic şi social.
Definind şcoala, în plan conceptual, Sorin Cristea o consideră ca fiind unitatea de bază a sistemului de învăţământ****, care are drept funcție principală formarea - dezvoltarea personalității elevului în cadrul unui proces de instruire specializat la nivelul unei activități didactice-educative cu obiective specifice.      
Ca unitate de bază a sistemului de învățământ, organizația școlară reflectă la nivel instituțional următoarele trăsături:  
calitățile și deficiențele sistemului social care o integrează (școala este precum societatea din care provine, ea nu poate fi mai bună decât realitatea socială care a produs-o și pe care o deservește);  
- idealul și scopurile pedagogice determinate social, obiectivate în documente de politică școlară (planuri de învățământ, programe școlare etc);
- criteriile de elaborare a conținuturile obiectivate la nivelul metodologiei pedagogice;
- resurse interne de perfecționare și de inovare pedagogică / didactică.
Școala constituie terenul necesar pentru antrenarea în folosirea unor reguli cu valoare pedagogică și socială. Utilizarea competentă a regulilor reflectă experiența și calitatea organizațiilor școlare respective într-un ”joc preferențial” care stimulează eficiența acțiunii pedagogice/didactice. Respectarea regulilor consolidează încrederea ”actorilor educației” în forțele lor interne care conferă activității pedagogice/didactice acea continuitate a succesului bazată pe unitatea/complementaritatea dintre regularitate și creativitate.
Organizația școlară este un sistem deschis. Sistemul deschis al învățământului presupune existența în cadrul lui a unor „fluxuri de intrare” și a unor „fluxuri de ieșire”, adică a unor „inputuri” și „output-uri”.
Ca unitate de bază a sistemului de învățământ, analiza organizației școlare poate fi realizată din două perspective:
- normativă
- interpretativă
Perspectiva normativă reflectă ”o poziție obiectivistă” care evidențiază interacțiunea cu mediul extern și intern în termenii unor relații complexe de intrare – ieșire în / din sistem.
Perspectiva interpretativă reflectă însă ”o poziție subiectivistă” care evidențiază implicațiile interne ale mediului, angajarea personală și interpersonală a ”actorilor educației” în conducerea directă a sistemului și a procesului de învățământ, în unitățile sale de bază.
Școala apare astfel ca o ”societate în miniatură”, reprezentând o organizație concepută pentru satisfacerea trebuințelor de adaptare psihosocială ale copilului și ale (pre)adolescentului . ”Sănătatea organizațională” a instituției școlare depinde de capacitatea acesteia de:
a) alegerea scopurilor organizației;
b) menținerea activităților proprii la înălțimea scopurilor, dar și a resurselor existente/ potențiale
c) adaptare la schimbările mediului;
d)implementare a deciziilor macrostrutcurale la condițiile microstrucurale.
Structura organizațională a școlii asigură funcționarea modelului normativ, bazat pe corespondența pedagogică, socială, proiectată pe de o parte între Consiliul de administrație și consiliile consultative organizate.

II. Orientarea teoriei spre o problemă reală
Dimensiunea organizațională a școlii devine o dimensiune funcțională a activității acționând la nivel de sistem și de proces în termeni de relație de ”intrare”-”ieșire”, operabili în plan macrostructural (raportarea la obiectivele mediului social extern) și în plan microstructural (raportarea la obiectivele mediului pedagogic intern). Dimensiunea normativă completează cultura organizațională, cultura normativă reprezentând aspectul formal, stratul observabil al culturii organizaţionale. Aceasta cuprinde un ansamblul de reguli, norme, poziţii, ierarhii cu caracter formal, aşa cum apar prezentate în documentele care reglementează activitatea instituţiei şcolare. Cultura normativă este influenţată de cultura managerială a organizaţiei, având un caracter instrumental, prescriptiv, adaptativ şi reproductiv.
În învăţământul românesc cultura normativă este centrată pe respectarea regulilor şi îndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor şi responsabilităţilor care revin întregii resurse umane implicate în activităţile de la nivel instituţional.
Activitatea organizaţională are nevoie de o direcţionare permanentă din punct de vedere normativ-comportamental.
În cadrul unităţilor şcolare există PLANUL DE DEZVOLTARE INSTITUŢIONALĂ (PDI). Acesta reprezintă expresia concretă a echilibrului dintre reglementări (tendinţe centripete) şi iniţiative (tendinţe centrifuge).
Proiectul şcolii ţine seama de complexitatea, diversitatea şi amplitudinea activităţilor şcolare, este rolul analizei şi reflecţiei critice asupra situaţiei de fapt, explorează şi utilizează cât mai judicios resursele existente, pentru atingerea obiectivelor propuse şi satisfacerea nevoilor organizaţiei. El este centrat pe problemele-cheie ale şcolii şi are o identitate a sa, care-l face dificil de copiat sau transpus ca atare în altă şcoală, reprezintă „platforma electorală” a şcolii, expresia politicii de dezvoltare a acesteia, într-un cuvânt, o asumare. Ca urmare, sursele care fac din proiectul şcolii o entitate aparte, irepetabilă sunt:   
- Cultura organizaţiei şcolare   
- „Viziunea” colectivului şcolii – în special a echipei manageriale – privind misiunea şi, mai ales, dezvoltarea unităţii şcolare pe termen mediu şi lung   
- Nevoile şi resursele comunitare   
- Misiunea unităţii şcolare – cunoscută şi asumată de către toate grupurile de interes reprezentate în şcoală – părinţii, elevii, profesorii, autorităţile locale, agenţii economici şi alţi reprezentanţi ai comunităţii.
TRĂSĂTURI CARACTERISTICE ALE PROIECTULUI ŞCOLII
1. Proiectul şcolii are o determinare multiplă: pe de o parte ţintele strategice ale dezvoltării şi, pe de altă parte, situaţia, condiţiile şi resursele concrete ale şcolii şi ale comunităţii pe care aceasta o serveşte;
2. Proiectul şcolii, ca traiect al dezvoltării instituţionale, are o valoare strategică: el este conceput pe o perioadă de cel puţin 3 ani şi, chiar dacă suferă modificări pe parcurs, oferă un orizont şi direcţii clare pentru activitatea din şcoala respectivă, inclusiv priorităţi în alocarea resurselor;
3. Proiectul şcolii are un caracter situaţional: el este elaborat având în vedere mediul şi condiţiile concrete în care funcţionează şcoala şi tendinţele de evoluţie ale acestora. De asemenea, important este şi modul în care sunt văzute aceste tendinţe: ca oportunităţi sau ca ameninţări pentru dezvoltarea instituţională. Chiar ameninţări evidente – cum ar fi lipsa de pregătire a managerilor sau formarea deficitară a profesorilor – pot deveni oportunităţi pentru dezvoltare chiar şi prin simpla lor conştientizare: ştiu că nu ştiu – deci trebuie să învăţ.
4. Proiectul şcolii are două componente strâns articulate: - O componentă strategică, „perenă” – misiunea, ţintele şi opţiunile strategice ale unităţii şcolare. - O componentă operaţională – programele, activităţile şi acţiunile concrete prin care se ating ţintele strategice şi se realizează misiunea.
5. Ambele componente trebuie să atingă toate domeniile funcţionale: curriculum-ul, resursele materiale şi financiare, resursele umane, relaţiile sistemice şi comunitare. Nu trebuie uitat că, indiferent de opţiunea sau opţiunile strategice, beneficiarul ultim al ofertei educaţionale este elevul. Ca urmare, oferta educaţională (curriculară şi extracurriculară) este esenţială, dar ea trebuie susţinută printr-o procurare şi o alocare optimă a resurselor financiare şi umane şi prin relaţii consistente cu comunitatea.
6. Proiectul şcolii se elaborează de la general la particular. Se defineşte, întâi, misiunea şcolii şi, pe baza ei, ţintele strategice pentru dezvoltarea instituţională. Apoi se construiesc opţiunile strategice şi, pe baza acestora, se stabilesc programele şi acţiunile concrete. Este greşit a se pune accentul pe aspecte concrete, operaţionale, neglijând aspectele strategice, de politică educaţională a unităţii şcolare. De altfel, incapacitatea de a gândi strategic, pe termen lung, este considerată una dintre slăbiciunile majore ale culturii manageriale în general – nu numai în domeniul educaţional.
7. Proiectul şcolii este negociat în toate fazele elaborării şi implementării sale. Un proiect instituţional bun se realizează numai printr-o comunicare eficientă intra- şi extra-organizaţională şi prin participare.

III. Sesizarea punctelor critice
Uneori climatul şcolii nu este propice dezvoltării individului, iar gradul de insatisfacţie personal determină fenomenul rezistenței la educație. Performanța școlară este dependentă de natura climatului existent la nivelul şcolii. Studiile apreciază climatul drept o variabilă prezentă în viaţa şcolii, care descrie, de fapt, starea psihosocială a acesteia. „El se manifestă prin caracteristicile relaţiilor psihosociale din şcoală, prin tipul de autoritate, gradul de motivare şi de mobilizare a resurselor umane, stările de satisfacţie sau insatisfacţie, gradul de coeziune din comunitatea şcolară”*****.
Climatul organizaţional poate fi considerat o variabilă ce descrie acele aspecte care mobilizează resursele umane din şcoală în vederea obţinerii performanţei şi care descrie foarte bine gradul de coeziune existent la nivelul şcolii şi bazele pe care se întemeiază aceasta. Climatul organizaţiei şcolare nu este un dat, ci se construieşte în timp, prin decantarea variabilelor pe care le implică.
Punctele critice ale unei organizaţii şcolare ar putea decurge din următoarele aspecte legate de climatul organizaţional:
Mărimea şcolii. Şcolile cu efective mici beneficiază de un climat organizaţional cald, motivant. Apreciem că acest aspect vine să confirme validitatea teoriilor postmodeme care promovează organizaţiile mici şi dinamice;
Compoziţia şcolii, reflectată în vârstă, sex, pregătire profesională, mediu de provenienţă, mai exact statutul extraorganizaţional al indivizilor. Cu cât gradul de omogenitate este mai mare, cu atât climatul organizaţional va fi mai motivant.
Condiţiile şi resursele necesare îndeplinirii obiectivelor şcolii: condiţiile materiale, mediul fizic, strategiile de acţiune, competenţa şi stilul managerial, modalităţile de comunicare intra şi inter-organizaţională etc.
Structura relaţiilor nonformale, formale, concordanţa obiectivelor organizaţionale şi individuale, aşteptările personalului, consistenţa practicilor motivaţionale, posibilităţile de accedere la un statut profesional superior, dar şi relaţiile dintre directorul şcolii şi ceilalţi membri ai organizaţiei. Deducem de aici că o mare responsabilitate în crearea unui climat organizaţional pozitiv o are managerul şcolar.

IV. Aplicarea în practică
Pornind de la cerinţele actuale ale societăţii, sistemul de educaţie trebuie să pregătească în mod real elevul pentru viaţa de dincolo de zidurile şcolii, dezvoltându-i competenţele cheie care îi pot asigura succesul social.
În acest sens sunt formulate ținte și opțiuni strategice, în vederea dezvoltării şi modernizării instituţionale a şcolilor:
1. Asigurarea creșterii calităţii în educaţie pentru toate domeniile și toți indicatorii din standardele de evaluare periodică a unităților de învățământ preuniversitar
2. Prevenirea eşecului şcolar şi creşterea performanţei elevilor prin reforma şi personalizarea procesului instructiv – educativ
3. Asigurarea finalităţilor educaţionale
4. Dezvoltarea personal şi profesională a cadrelor didactice
5. Păstrarea şi modernizarea bazei tehnico-materiale şi generalizarea accesului la informaţia electronică
Funcţia de organizare reprezintă componenta cea mai complexă a managementului. Aportul său se manifestă în ceea ce priveşte realizarea obiectivelor rezultate ca urmare a manifestării funcţiei de previziune. Mai mult, are menirea să indice “cum să facă” organizaţia pentru a atinge obiectivele prestabilite.
Această funcţie trebuie să:
# delimiteze clar compartimentele şi relaţiile dintre acestea prin organigramă;
# stabilească relaţiile dintre compartimente pentru a asigura unitatea de conducere şi cooperarea adecvată;
# definească sistemul informaţional.
De asemenea este necesară o dezvoltarea personală şi profesională a cadrelor didactice menită să  conducă la o dezvoltare a fiecărei organizaţii şcolare în parte.
În concluzie, organizaţia şcolară reflectă cerinţele conducerii manageriale de proiectare globală, optimă, strategică şi inovatoare a activităţii de instruire realizată în cadrul procesului de învăţământ, marcând o etapă de evoluţie, dincolo de limitele instituţiei şcolare tradiţionale dominată de reguli şi norme mai mult sau mai puţin rigide. Organizaţia şcolară este orientată valoric de misiunea sa socială care reflectă dimensiunea obiectivă a funcţiilor generale ale educaţiei, dar şi etosul teleologic al idealului şi al scopurilor generale ale sistemului de învăţământ, direcţionarea sa fiind realizată prin obiectivele generale şi specifice ale procesului de învăţământ, operaţionalizate pentru funcţionarea tuturor domeniilor organizaţiei şcolare, în mod special a instruirii în calitate de activitate de bază.
Sursa principală a dezvoltării organizaţiei şcolare o constituie capacitatea de adaptare a acesteia la un mediu extern complex şi contradictoriu, specific societăţii informaţionale, bazată pe cunoaştere.

* Păun, Emil, Şcoala. Abordare sociopedagogică, Editura Polirom, Iaşi, 1999, p. 8;
** Iosifescu, Şerban, Managementul și cultura calității la nivelul unității școlare, I. S. E, București, 2005; funcțiile și structurile specifice obiectivate la nivelul normelor legislative;
*** Cristea Sorin - Managementul organizațiilor școlare, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2004;
**** Cristea, Sorin; Constantinescu, Cornel, Sociologia Educaţiei, Editura Hardiscom, Piteşti, 1998
***** BARBU, Ion., BARBU, Daniela. Climatul educaţional şi managementul şcolii. Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2009, 200 p., ISBN 978-973-30-2458-3

Bibliografie:
# Cristea Sorin - Managementul organizațiilor școlare, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2004;
# Cristea, Sorin; Constantinescu, Cornel, Sociologia Educaţiei, Editura Hardiscom, Piteşti, 1998
# Barbu Ion, Barbu Daniela- Climatul educaţional şi managementul şcolii, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2009
# Păun, Emil, Şcoala. Abordare sociopedagogică, Editura Polirom, Iaşi, 1999;
# Iosifescu, Şerban, Managementul și cultura calității la nivelul unității școlare, I. S. E, București, 2005;

Prof. înv. primar Florina COSTINESCU
Prof. lb. română Claudia LIFOE
Şcoala Gimnazială Albeştii de Argeş
(Postat martie 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top