ger inghetMajoritatea fenomenelor care se înscriu în această categorie se datorează temperaturii aerului. Viteza lor de apariţie fiind lentă, ele pot fi avertizate, astfel încât unele efecte pot fi diminuate. Toate fenomenele atmosferice când au valori extreme pot fi considerate fenomene de risc, totuşi, unele dintre acestea, prin intensitate şi durată pot provoca mai ales daune materiale. În plus acţiunea asupra populaţiei este mai mult indirectă, dar cu efecte grave datorită scăderii potenţialului productiv al terenurilor.

Dintre fenomenele atmosferice de risc din perioada rece a anului menţionăm: îngheţul şi gerul (temperaturile negative extrem de scăzute), bruma, chiciura şi poleiul, ceaţa, viscolul.
Îngheţul şi gerul se constituie în fenomene de risc în regiunile în care valorile depășesc pe cele medii. De exemplu, în regiunile îngheţului permanent, aceste fenomene nu sunt hazarde. Îngheţul este provocat de temperaturile egale sau mai mici de 0°C. Când aceste valori scad foarte mult sub zero grade şi durează timp îndelungat avem de-a face cu un alt fenomen numit ger.
Răcirile excesive se datorează dinamicii centrilor barici şi influenţei suprafeţei active, reliefului. În România, răciri excesive s-au produs în lunile ianuarie (de ex., în 1907, 1940, 1954, 1985) şi februarie (în 1929, 1954), mai rar în decembrie; aceste luni au şi cele mai frecvente perioade de răciri masive (Bogdan, Niculescu, 1999).
Îngheţul şi gerul afectează culturile agricole, în special pomicultura şi viticultura, dar au şi efect asupra populaţiei prin starea de disconfort creată sau prin efectul negativ asupra cardiacilor. După cauzele care le determină, îngheţurile sunt de trei tipuri: îngheţuri advective, îngheţuri de radiaţie şi îngheţuri mixte.
Îngheţurile advective sunt determinate de invaziile de aer rece polar, a cărui temperatură este sub 1°C şi nu depăşeşte această limită nici în cursul zilei. Ele cuprind de regulă teritorii mari şi sunt semnalate mai ales în prima jumătate a primăverii, menţinându-se de la 1 până la 2-3 zile.
Îngheţurile de radiaţie (radiative) se formează în nopţile senine şi liniştite sau cu slabe adieri ale aerului, determinate de pierderea intensă a căldurii de către suprafaţa solului prin radiaţii. Intensitatea şi durata acestor îngheţuri depinde în foarte mare măsură de forma reliefului, de starea suprafeţei solului, de umiditatea solului, a aerului şi de alte condiţii locale. Îngheţurile de radiaţie se produc de regulă noaptea având maximum de intensitate înainte de răsăritul Soarelui.
Îngheţurile mixte (advectiv-radiative) se formează în urma invaziilor maselor de aer rece a căror temperatură continuă să scadă în cursul nopţii, prin efecte de radiaţii. În aceste condiţii temperatura poate coborî noaptea  până la -4°C şi chiar -6°C.  Ziua temperatura  poate ajunge la 10°C, 15°C sau 20°C.
Intervalul de risc pentru îngheţ, ca şi pentru brumă, reprezintă intervalul cuprins între data medie şi data extremă de producere a fenomenului: intervalul de risc de toamnă apare între data celui mai timpuriu îngheţ şi data medie a primului îngheţ, iar intervalul de risc de primăvară este plasat între data medie a ultimului îngheţ şi data celui mai târziu îngheţ.
În activitatea meteorologică, zilele în care temperatura minimă a aerului atinge sau coboară sub 0° C se numesc zile de îngheţ, iar cele în care temperatura maximă este mai mică sau cel mult egală cu 0° C sunt definite ca zile de iarnă.
În România, prima zi de îngheţ apare cel mai devreme, în medie, înainte de 1 octombrie (la altitudini de peste 1400 m) şi cel mai târziu, tot în medie, în a treia decadă a lunii noiembrie (în sectorul sudic al litoralului Mării Negre). Ultimul îngheţ se produce, ca dată medie, la sfârşitul lunii martie (pe litoral şi în Delta Dunării), respectiv la începutul lunii iunie (la munte şi în depresiuni).
Teritoriile cele mai puţin vulnerabile la riscuri cauzate de îngheţuri şi brume timpurii de toamnă şi târzii de primăvară sunt cele din zona de litoral şi Delta Dunării, unde se resimte influenţa moderatoare a apei. În schimb, partea central-estică a Câmpiei Române, Podişul Moldovei, Depresiunea Transilvaniei şi Câmpia Someşului au vulnerabilitatea cea mai mare faţă de aceste fenomene.       
În zonele de munte, cele mai expuse la îngheţ şi brumă sunt sectoarele inferioare şi superioare ale versanţilor, sectorul median al acestora fiind mai protejat. Trebuie precizat faptul că, în regiunile montane, unde îngheţul şi bruma se produc cel mai devreme toamna şi dispar cel mai târziu primăvara, riscul aferent acestor fenomene este totuşi mai redus, având în vedere modul de utilizare a terenurilor în aceste zone.
Bruma, chiciura şi  poleiul sunt depuneri de gheaţă sub diferite forme.
Bruma  este depunerea de cristale de gheaţă sub formă de solzi sau ace pe suprafaţa solului şi implicit a obiectelor din natură. Se produce în nopţile cu temperaturi scăzute de primăvară, toamnă şi iarnă, prin sublimarea vaporilor de apă din aer, ca urmare a răcirii radiative nocturne.
Chiciura este o depunere formată din  granule de gheaţă. Se formează prin sublimarea vaporilor de apă pe obiecte din natură (arbori, conductori, fire etc.), pe timp calm, cu ceaţă şi temperaturi foarte coborâte.
Poleiul este o gheaţă omogenă transparentă rezultată din îngheţarea picăturilor de ploaie şi depusă pe suprafeţe cu temperaturi de circa zero grade.
 Aceste fenomene meteorice afectează în special activităţile economice, cum ar fi transporturile prin cablu, transporturile rutiere, pomicultura, viticultura.
Ceaţa se datorează cristalelor fine de gheaţă care se găsesc însă în atmosferă (nu sunt depuse ca în cazul brumei, chiciurii sau poleiului) şi care se caracterizează prin reducerea vizibilităţii la sub 1 km în stratul de aer de la sub 2 m înălţime.     
Ceaţa are frecvenţă mai mare în regiunile de ţărm, iar în evoluţia în timp este mai frecventă noaptea şi dimineaţa, toamna şi iarna pe continente şi primăvara pe mări şi oceane.
Viscolul reprezintă fenomenul de spulberare a zăpezii deasupra suprafeţei pământului şi troienirea ei datorită unor vânturi puternice şi turbulente.
Acest fenomen de risc presupune pe de o parte, prezenţa unui câmp de presiune atmosferică ridicată, iar pe de altă parte, reprezintă un fenomen foarte caracteristic pentru areale destul de extinse de pe Glob, unele dintre ele foarte bine populate şi cu un ridicat nivel de dezvoltare a economiei.
La latitudinile temperate, viscolul este caracteristic iernii, dar el poate să apară şi în anotimpurile de tranziţie, spre sfârşitul toamnei sau la începutul primăverii.
În condiţii de viscol, vizibilitatea scade simţitor, zăpada este puternic răscolită şi foarte greu se poate aprecia dacă este vorba numai de o simplă spulberare a zăpezii deja căzută, sau de spulberarea concomitentă, atât a zăpezii pe sol, cât şi acelei care cade în timpul viscolului.
Vulnerabilitatea teritoriului ţării faţă de viscol a fost apreciată în funcţie de doi parametri (Bogdan, Niculescu, 1999): numărul mediu anual de zile cu viscol (N) şi grosimea maximă absolută a stratului de zăpadă (G). Teritoriile cu vulnerabilitate mare (N între 4-9 zile, G între 120-175 cm) sunt cele din Podişul Moldovei şi partea estică a Câmpiei Române (Bărăganul). Vulnerabilitatea este mică (N între 1-2 zile, G între 60-120 cm) pentru Câmpia de Vest, Dealurile Vestice, Câmpia Olteniei, Podişul Getic şi Subcarpaţii Getici. În zonele de munte, vulnerabilitatea este combinată, respectiv mică în depresiuni şi mare în zonele de creastă, dar consecinţele negative sunt mai puţin grave, chiar şi decât în zonele cu vulnerabilitate mică (Bogdan, Niculescu, 1999).
În istoria climatologiei românești, viscolul cel mai caracteristic este considerat cel din februarie 1954, când s-au succedat, de fapt, patru intervale cu viscol: 1- 4, 7- 9, 17-19 şi 22-24 februarie . Tot în această perioadă s-a înregistrat şi durata maximă a unui singur viscol, care a fost de 48 de ore consecutive, în intervalul 3-4 februarie 1954 (Diaconescu, 1954, citat de Bogdan şi Niculescu, 1999).
Viteza maximă a vântului în  cazul viscolelor din februarie 1954 a fost de 126 km/h (35 m/s), înregistrată la Bucureşti-Băneasa, dar cea mai mare viteză a vântului în contextul unui viscol a fost de aproape 200 km/h (55 m/s), valoare calculată la staţia meteorologică Iaşi, în timpul viscolului din 4-7 ianuarie 1966 . În timpul viscolului din februarie 1954, pe arterele rutiere şi feroviare din Bărăgan, Moldova şi Dobrogea, în special pe cele dispuse perpendicular pe direcţia dominantă a Crivăţului (NV şi N în Podişul Moldovei, N şi NE în  Bărăgan, NE şi E la vest de Argeş, N, NE şi NV în Dobrogea) circulaţia a fost întreruptă între 7 şi 10 zile consecutive.
În ultimii ani, avertizările emise de către Institutul Național de Meteorologie,  Hidrologie și Gospodărire a Apelor privind apariţia viscolului sunt mult îmbunătăţite, greutăţile care intervin fiind, în mare măsură, de natură subiectivă, în primul rând din cauza lipsei de fermitate a organelor abilitate să închidă temporar circulaţia, precum şi datorită nerespectării de către participanţii la traficul rutier a restricţiilor care se impun în astfel de situaţii. În acelaşi timp, trebuie să se accepte faptul că perturbările cauzate de viscol nu pot fi evitate.

Bibliografie
1. Bălteanu D., Şerban Mihaela (2005), Modificări globale ale mediului. O evaluare interdisciplinară a incertitudinilor, Editura CNI Coresi, Bucureşti.
2. Bogdan Octavia, Niculescu Elena (1999), Riscurile climatice din România, Academia Română, Institutul de Geografie, Bucureşti.
3. Farcaş I., Croitoru Adina-Eliza (2003), Poluarea atmosferei şi schimbările climatice. Cauze, efecte şi măsuri de protecţie, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.
4. Grecu F. (2004), Hazarde şi riscuri naturale, ediţia a II-a, Ed. Universitară, Bucureşti.
5. Moldovan F. (2003), Fenomene climatice de risc, Editura Echinox, Cluj-Napoca.
6. Octavian Bogdan, Fenomene climatice de iarnă şi de vară, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, pp.32-41.
7. Tanislav D., Costache Andra (2007), Geografia hazardelor naturale şi antropice, Editura Transversal, Târgovişte.

Prof. Idorași Virginia,
Colegiul Tehnic ,,Armand CălinescuˮPitești
(Postat decembrie 2018)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top