02România are o floră foarte bogată și foarte multe dintre plantele ce cresc pe aceste meleaguri au proprietăți medicinale, fiind extrem de benefice în tratarea diferitelor afecțiuni. Proprietățile tămăduitoare ale plantelor sunt cunoscute din timpuri străvechi, mulți dintre bătrânii de la țară fiind experți în prepararea de macerate, tincturi sau alte produse din plante medicinale. Cele mai eficiente tratamente sunt făcute din plante culese din pădure sau de pe câmp iar vârstnicii știu acest lucru; tocmai de aceea în fiecare an pornesc în căutarea plantelor-minune în zonele din jurul satului.

Deși după apariția medicinii moderne, încrederea în plantele medicinale a mai scăzut, acestea vor fi întotdeauna o opțiune mai puțin toxică și cu mai puține efecte negative asupra organismului nostru. Atenție însă, e important să știm și cum să le folosim, pentru că sunt unele plante cu o putere de vindecare extraordinară, dar care folosite în exces, pot provoca și neplăceri.
În continuare voi prezenta câteva modalităţi de administrare a plantelor medicinale:
Uz intern
1. Stare proaspătă sau suc obţinut prin presare din planta proaspătă (în cazul plantelor alimentare: ex. rădăcini de morcov, frunze de ţelină, fructe de pădure, seminţe comestibile), modalitatea ideală, care conţine intacte toate principiile active (inclusiv enzime, vitamine, uleiuri volatile etc.), aşa cum se găsesc ele în natură. Utilizarea lor în stare proaspătă face obiectul dietoterapiei - ramura a medicinei naturale care prezintă regimurile alimentare cele mai adecvate pentru păstrarea sănătăţii sau vindecare în cazul diferitelor afecţiuni.
2. Pulbere din plantă uscată, obţinută prin mărunţirea sau măcinarea plantei într-un mojar sau cu râşniţă electrică. De obicei se administrează câte 1 g de 4 ori pe zi, dintr-o singură plantă (doza valabilă pentru plantele lipsite de toxicitate). Se ţine pulberea (umezită cu apă) sub limbă 15 minute, apoi se înghite cu apă sau cu puţină miere. Majoritatea plantelor toxice se administrează în doze de 0,25 g de 4 ori/zi (maxim 1 g/zi), dar sunt şi plante care se administrează în cantităţi şi mai mici de 1 g/zi. Este necesară cunoaşterea exactă a toxicităţii plantei care urmează să fie folosită; de aceea, cel mai bine este ca tratamentul cu plante care prezintă un anumit tip de toxicitate să fie făcut sub supravegherea unui medic fitoterapeut. În cazul amestecurilor de plante, dozele sunt de câte 1 g de pulbere preparată din fiecare plantă. La o priză se vor combina cate maxim 5-7 plante dintre cele indicate.
3. Macerat la rece: se prepară de obicei, pentru uz intern, dintr-o linguriţă de plantă mărunţită la o cană cu apă plată rece (la temperatura camerei). Se lăsa la macerat 6-8 ore (timp în care se agită periodic), apoi se strecoară şi se bea. Doza de macerat este de 3-4 căni/zi. Se poate prepara de la început cantitatea de macerat pentru 24 ore (se pun 4 linguri de plantă la 1 litru de apă rece).
4. Infuzia: se încălzeşte apa până fierbe, apoi se pune 1 linguriţă de plantă mărunţită la o cană cu apă clocotită. Se opreşte focul, se acoperă vasul şi se mai lasă 5-10 minute; apoi se strecoară şi se bea. Doza este de 3-4 căni/zi. Are o eficienţă mult mai scăzută decât pulberea sau maceratul la rece.
5. Decoctul: 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la fiert în 250 ml apă. După ce începe să fiarbă, se mai lasă încă 15-30 minute la fiert, completându-se cu apa, pe măsură ce se evaporă. Se filtrează fierbinte, se lasă să se răcească şi se beau 3-4 căni/zi. Are o eficienţă mult mai scăzută decât pulberea sau maceratul la rece.
6. Alte modalităţi care necesită prelucrare:
- Comprimate, drajeuri, capsule, gelurile - preparate din/cu pulberi de plante. Avantaje: dozare precisă a plantelor din amestec, uşurinţă în administrare.
- Pulberi liofilizate: se obţin pe cale industrială, din extracte de plante prin extracţia apei.
- Siropul: este o soluţie extractivă apoasă (infuzie, decoct, macerat la rece) la care se adaugă sirop de zahăr sau miere.
- Tinctura: este o soluţie extractivă hidroalcoolică, preparată din plantele mărunţite macerate în alcool etilic alimentar de diferite concentraţii, lăsate timp de 8-14 zile.
- Vinurile şi cidrurile - preparate din plante medicinale sau sucuri de fructe macerate în vin şi sterilizate.
Uz extern
1. Cataplasme cu plantă proaspătă său uscată - se aplică plantă că atare sau pe un pansament, uşor zdrobită dacă este proaspătă sau mărunţită şi muiată cu apă, până se face ca o pastă, în cazul în care plantă este uscată. Se bandajează strâns deasupra. Cataplasmele se pot lăsa un interval de timp variabil: de la 10-15 minute dacă e o plantă rubefiantă (ex. muştar) până la câteva ore (ex. cataplasmele cu varză).
2. Cataplasme cu macerat la rece sau tinctură - pentru uz extern, maceratul se prepară în general dintr-o lingură de plantă la o cană cu apă rece (timp de macerare 6-8 ore). Se strecoară şi se fac cataplasme sau se pun comprese, folosindu-se un pansament steril. Cataplasmele se pot realiza şi folosind o compresă îmbibată cu tinctură (ex. cataplasme cu bitter suedez). Se lăsa în general 2-3 ore.
3. Gargară, spălături bucale - se poate face cu macerat la rece preparat ca mai sus sau cu tinctură diluată cu apă.
4. Băi, spălaturi, clisme - se prepară în general tot sub formă de macerat la rece, strecurat şi încălzit uşor după aceea sau sub formă de infuzie sau decoct. Se realizează spălături sau se adaugă în apa de baie (pentru băi se prepară macerat sau infuzie, din 150-200 g plantă sau amestec de plante la 5 litri apă).
5. Alte modalităţi care necesită prelucrare: unguente - se obţin prin macerarea produsului vegetal bine mărunţit cu un excipient gras, uleiuri medicinale, oţeturi aromatice, creme, loţiuni, ovule, supozitoare.

Prof. Croitoru Aurelia
Liceul Tehnologic „ Liviu Rebreanu” Mozăceni
(Postat mai 2018)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top