33- Ce este comunicarea interpersonală?
Comunicarea interpersonală este caracteristica cea mai importantă a omenirii şi , în acelaşi timp, cea mai mare realizare a sa. Este abilitatea oamenilor de  a-şi face cunoscute nevoile, dorinţele, ideile şi sentimentele.
- De ce avem nevoie de comunicare interpersonală?

Suntem fiinţe sociale, trăim împreună, muncim împreună, ne jucăm împreună. Avem nevoie unii de alţii pentru siguranţa noastră, pentru confortul nostru, pentru prietenie, pentru a ne maturiza prin dialog. Avem nevoie unii de alţii ca să ne îndeplinim scopurile. Niciuna din aceste nevoi nu ar putea fi satisfăcută fără comunicare interpersonală.
Comunicăm: ca să ne cunoaştem, ca să ne împărtăşim emoţiile, ca să schimbăm informaţii, ca să convingem pe alţii să înţeleagă punctul nostru de vedere, ca să construim relaţii. Relaţiile pe care le considerăm a fi bune sunt cele care au la bază o comunicare deschisă, clară şi sensibilă.
În lucrarea de faţă îmi propun să abordez acel segment al comunicării interpersonale la nivelul clasei de elevi. Din punct de vedere psihosociologic, aceasta reprezintă ,,un grup social unde, ca urmare a interrelaţiilor ce se stabilesc între membrii ei, apare şi se manifestă o realitate socială cu consecinţe multiple asupra desfăşurării procesului instructiv-educativ,,.(Nicola Ioan, Microsociologia colectivului de elevi) Cele două perspective de abordare a clasei de elevi , cea didactică şi cea psihosocială, merg pe ideea comună a asimilării clasei de elevi cu un spaţiu preferenţial al relaţiilor interpersonale şcolare.
Kriekemans (La pedagogie generale, PUF, Paris) arată că universul clasei nu constituie un domeniu static, ci un câmp dinamic cu forţe multiple: atracţie, respingere, afirmare de sine, ascensiune,retragere, suspiciune, pretenţii, stimă.
Elevul, în condiţiile vieţii şcolare, nu trăieşte izolat, ci într-un angrenaj social, viaţa sa afectivă, activitatea intelectuală desfăşurându-se în interiorul şi în interdependenţă cu mediul social înconjurător sau în condiţiile date de acesta.
Omul stabileşte relaţii încă din primele etape ale vieţii sale: mai întâi cu mama sa, apoi cu ceilalţi membri, iar pe măsură ce creşte, procesul de socializare se amplifică.
Relaţiile individului cu grupul social căruia îi aparţine au o importanţă deosebită atât asupra evoluţiei personalităţii sale , cât şi asupra randamentului activităţii desfăşurate. Viaţa de grup comportă totdeauna şi aspecte emoţionale şi afective , precum şi momente de tensiune şi de conflict. Coloratura afectivă a relaţiilor este determinată de faptul că viaţa colectivă în mediul clasei de elevi dezvoltă, treptat şi gradat, valori, norme, convingeri, care exercită atât influenţe cât şi  constrângeri asupra indivizilor. În acelaşi timp, raporturile funcţionale şi de comunicare între elevi în momentul îndeplinirii unor sarcini comune conturează o ierarhie de status-uri. Astfel, clasa apare ca o reuniune de indivizi cu personalitate proprie care dezvoltă în interiorul său o întreagă reţea de antipatii, simpatii şi raporturi de indiferenţă.  Faptul că personalitatea elevului se  conturează şi se manifestă în interdependenţă cu viaţa grupului din care face parte , cu normele şi cu valorile acestuia, constituie un argument definitoriu al importanţei relaţiilor interpersonale.
Această formă grupală oferă tinerilor ce o compun posibilitatea de a realiza relaţii interpersonale şi pe verticală: profesor-elev, care influenţează în mod hotărâtor  atmosfera din clasă; cadrul didactic contribuind la sporirea coeziunii sau dimpotrivă la dezbinarea, fragmentarea grupului – clasă.
În funcţie de trebuinţele elevilor există următoarea clasificare a relaţiilor interpersonale : relaţii de intercunoaştere, ce derivă din nevoia de a fi informat cu privire la celălalt; relaţii de intercomunicare, ce derivă  din nevoia de a se informa reciproc; relaţii socio-afective preferenţiale şi relaţii de influenţare educaţională.
Comunicarea  interpersonală, din perspectiva grupului de elevi apare ca o comuniune a elementelor cognitive, afective cu scopul de a transmite informaţia, a inspira credinţă, a induce emoţie sau a da la iveală un comportament printr-un proces de interacţiune între scris, vizual, nonverbal, vocal, auditiv, simbolic şi comportament. Caracteristicile comunicării interpersonale sunt: simbolistica, bipolaritatea, adaptabilitatea, intenţionalitatea, afectivitatea...
Formele comunicării interpersonale sunt: comunicarea verbală, în care sunt incluse: comunicarea verbală simplă, convingerea şi sugestia - primele două exploatând funcţia cognitivă şi pe cea comunicativă, iar cea de-a treia funcţiile expresive şi persuasive ale limbajului şi comunicarea nonverbală - folosită pentru exprimarea atitudinilor a stărilor afective. Aceasta din urmă poate induce în eroare în măsura în care nu se ţine seama de context, de cultura căreia aparţin elevii, de relaţia cu emiţătorul ori de dispoziţia afectivă din acel moment. Adevăraţi maeştri ai comunicării sunt acele cadre didactice care reuşesc să-şi exprime mesajul complet folosind toate mijloacele organizării expresive prin adaptare la context. Aceasta e o tehnică productivă, bazându-se pe un răspuns adecvat la situaţii, asigurându-se permanent de calitatea feed-back-ului dintre emiţător-receptor. Relaţiile interpersonale sunt indestructibil legate de procesele de comunicare. O funcţie importantă în comunicarea educaţională este cea metalingvistică, presupunând centrarea mesajului asupra codului, corespunzător preocupărilor de a înţelege şi de a fi înţeles. Impactul acestei funcţii în procesul educaţional este major, respectarea ei influenţând succesul comunicării , prin decodificarea exactă a mesajului.. Ca urmare a cerinţei de a se face înţeles,cadrul didactic va trebui să dezvolte o serie de conduite , cum ar fi : explicarea termenilor utilizaţi, folosind pauzele în vorbire sau apelând la explicaţii suplimentare, precizarea punctelor de vedere din care el abordează o situaţie, obişnuindu-i şi pe elevi cu practicarea aceluiaşi stil metalingvistic, anticiparea încă din stadiul de proiectare a conţinutului informaţional a unor nelămuriri care pot apărea în timpul actului educativ, încercarea de depăşire a situaţiei se va face ţinând cont de volumul vocabularului elevilor şi de stadiul dezvoltării gândirii acestora. Elevii trebuie învăţaţi să întrebe.
Paraverbalul şi nonverbalul contribuie decisiv în comunicarea interpersonală. Un cadru didactic trebuie să respecte câteva reguli ale paraverbalului: volumul vocal, ritmul vorbirii, tonalitatea ori articularea cuvintelor. Nonverbalul e constituit din gesturi, poziţia corpului, privirea care acompaniază discursul nostru, fortificând sau reducând efectele lui asupra grupului. Rafinarea aspectelor nonverbale se realizează pe măsură ce înaintăm în vârstă şi căpătăm experienţă. Anumite gesturi pot detensiona atmosfera, pentru creşterea încrederii reciproce sau a eficienţei discursului.
În consecinţă, tot ceea ce compune comunicarea interpersonală contribuie la modelarea caracterelor, asigură coeziunea grupului, îl pune în valoare, are rol terapeutic, face ca grupul să devină reper pentru fiecare individ, căci ,,omul este o fiinţă socială, comunicaţională, deci nicio fiinţă nu poate exista în afara comunicării cu membrii grupului său şi al ambianţei sociale generale”. (Revista Studia Universitatis Babeş – Bolyai,1996, p.4)
Iată beneficiile comunicării interpersonale.

Prof. Iorga Alina
Școala Valea Iașului

Bibliografie:
1. Iucu Romiţă, Managementul şi gestiunea clasei de elevi.Fundamente metodologico-teoretice, Ed. Polirom Iaşi, 2000
2. Jan Szczepanski, Noţiuni elementare de sociologie, Ed. Ştiinţifică, 1972

(Postat aprilie 2018)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top