26MOTTO: “Bine nu poţi vedea decât cu sufletul; ceea ce este esenţial este invizibil pentru ochi.” Antoine de Saint-Exupery
Problemele legate de şcoală şi educaţie constituie  esenţa vieţii de familie. În societatea contemporană, adolescenţii trec printr-o perioadă critică, pricinuită de lipsa unei reale comunicări.  Sunt  perioade de tristeţe, tensiuni, conflicte sau de fericire, împlinire şi afecţiune. Un lucru este cert : toţi copiii trec prin diverse probleme, iar  rolul cadrelor didactice şi al părinţilor este de a le echilibra cu lucruri bune. Aceasta depinde de cât timp acordăm copiilor noştri, cât comunicăm cu ei într-un mod care să-i ajute să-şi exerseze aptitudinile inteligenţei emoţionale. Procedând astfel, vom avea parte de mai puţine cazuri de „suprastimulare emoţională” şi de o mult mai mare înţelegere a sentimentelor copiilor. Făcându-ne timp să comunicăm cu ei, ne vom bucura împreună cu familiile acestora de o inteligenţă emoţională armonios dezvoltată.

Inteligenţa emoţională este un alt fel de inteligenţă. Este inteligenţa inimii. Ea presupune cunoaşterea şi recunoaşterea  emoţiilor, asumarea responsabilităţii pentru ceea ce faci, luarea unor decizii pertinente, abilitatea de a comunica în vederea stabilirii unor relaţii armonioase cu cei din jur.
Adolescenţii noştri au atâta nevoie să fie sprijiniţi moral şi sentimental, mai ales de familie, pentru a căpăta încredere în ei şi în abilităţile lor, pentru a se cunoaşte mai bine, dar şi pentru a-i cunoaşte pe ceilalţi, pentru a şti să-şi stăpânească emoţiile, pentru a reuşi în viaţă. De fapt ei au nevoie de valorificarea inteligenţei emoţionale.
Goleman, D. (2008, p. 9) afirmă că „dacă îi ajutăm pe copii să îşi îmbunătăţească conştiinţa de sine şi încrederea în sine, să îşi controleze emoţiile şi impulsurile supărătoare şi să-şi dezvolte empatia, răsplata lor nu va consta doar într-un comportament îmbunătăţit, ci şi în performanţe academice măsurabile.”
Ca profesor-diriginte am lucrat cu adolescenţii chiar de la debutul carierei profesionale (1996) şi am constatat că o relaţie solidă şcoală-familie nu se stabileşte decât în timp prin încredere, tenacitate, susţinere, muncă asiduă. Această relaţie presupune şi o puternică încărcătură emoţională de ambele părţi, elevul devenind mai apropiat de mentorul său, căpătând astfel mai multă încredere în sine şi în cei din jur.
Studiile privind inteligenţa emoţională sunt relativ recente, ele debutând în jurul anilor ’90.
Mayer şi Salovey (1993) au publicat prima definiţie a inteligenţei emoţionale. Pornind  de la ideea că există o strânsă relaţie  între emoţie şi gândire, definesc inteligenţa emoţională ca “abilitatea de a percepe cât mai corect emoţiile şi de a le exprima, abilitatea de a genera sentimente atunci când le facilitează gândirea, dar, nu în ultimul rând, abilitatea de cunoaşte şi înţelege emoţiile şi de ale regulariza pentru a promova dezvoltarea emoţională şi intelectuală“ (apud M. Roco, Creativitate şi inteligenţă emoţională, 2004, p. 140). Autorii definesc  inteligenţa emoţională ca fiind “capacitatea de a controla propriile sentimente şi sentimentele celorlalţi, capacitatea de a face diferenţa între ele, precum şi folosirea acestor informaţii pentru ghidarea propriului mod de gândire şi a propriilor acţiuni” (apud M. Roco, Creativitate şi inteligenţă emoţională, 2004, p. 143) . Tot în 1990, cei doi psihologi împreună cu M. DI Paolo au publicat primul test de aptitudini pentru inteligenţa emoţională. În 1997 ei revin asupra definiţiei, considerând-o incompletă: “Sentimentele ca forme superioare, complexe, relativ stabile ale afectivităţii şi cu un grad înalt de conştientizare favorizează interacţiunile optime ale emoţionalităţii cu raţionalitatea. De asemenea, inteligenţa emoţională înseamnă şi abilitatea de a înţelege emoţiile, presupunând cunoaşterea emoţiilor şi reglarea lor astfel încât ele să poată contribui la dezvoltarea intelectuală şi emoţională” (apud M. Roco, Creativitate şi inteligenţă emoţională, 2004, p. 143).
Empatia reprezintă una dintre dimensiunile esenţiale ale inteligenţei emoţionale. S. Marcus (1997) definea inteligenţa emoţională ca fiind “un fenomen psihic de retrăire a stărilor, gândurilor şi acţiunilor celuilalt, dobândit prin transpunerea psihologică a eului într-un model obiectiv de comportament uman, permiţând înţelegerea modului în care celălalt interpretează  lumea”, (apud M. Roco, 2004, p. 146).
Empatia se bazează pe înţelegerea, pe intuirea sentimentelor celorlalţi, pe abilitatea de a citi informaţiile primite prin canalele nonverbale, dat fiind faptul că puţine din sentimentele oamenilor pot fi exprimate în cuvinte. De exemplu, o persoană stresată are un ton al vocii oscilant, redus ca intensitate, gesturi precipitate, ce scot în evidenţă neliniştea. Ca dimensiune a inteligenţei emoţionale, empatia se manifestă mai ales sub forma unei trăsături de personalitate. Persoanele cu un nivel înalt al empatiei îmbină experienţa afectivă, bogată şi nuanţată, cu flexibilitatea în planul cognitiv, prin utilizarea unor diverse criterii apreciative adaptate situaţiei.
Creşterea empatiei optimizează capacitatea de interacţiune socială, cu toate componentele ei: o bună abilitate de comunicare, de negociere a conflictelor şi de soluţionare a problemelor; deschidere spre înţelegerea relaţiilor interumane; cooperare si serviabilitate.
Stimularea inteligenţei emoţionale este foarte utilă în relaţia părinte-copil. Acei copii care sunt trataţi cu afecţiune şi înţelegere de către părinţi, devin la rândul lor mult mai afectuoşi, îşi exprimă uşor sentimentele, sunt mult mai stăpâni pe emoţiile lor şi sunt mai abili în relaţiile sociale.
Ca urmare a educaţiei primite, oamenii tind să laude intelectul, atribuindu-i merite pentru anumite succese dobândite,  şi să desconsidere emoţiile. Însă, oricât de inteligenţi am fi, fără a ne conştientiza emoţiile, fără a recunoaşte şi evalua sentimentele şi fără un comportament pe măsura acestor sentimente, nu putem avea relaţii armonioase cu ceilalţi oameni, nu ne vom putea croi un drum în viaţă. Putem afirma că atunci când, din instinct, ascultăm ce ne spune inima nu greşim cu nimic, deşi avem sentimentul că am greşit procedând astfel.

Prof. Ilina Georgeta-Valentina,
Colegiul Economic “Maria Teiuleanu”
(Postat aprilie 2018)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top