24Toleranța este respectul, acceptarea și aprecierea bogăției și diversității culturilor lumii noastre, felurilor noastre de expresie și manierelor de exprimare a calității noastre de ființe umane. Ea este încurajată prin cunoașterea, deschiderea spiritului, comunicație și libertatea gândirii, conștiinței și credinței.

Violența reprezintă utilizarea forței și a constrângerii de către un individ, grup, clasă socială, în scopul impunerii voinței asupra altora.
Violenţa a devenit o problemă gravă şi îngrijorătoare. Întâlnim violenţă acolo unde ar trebui să fie armonie şi înţelegere, adică în familie, în şcoală - unde ar trebui să existe educaţie. Vedem violenţă pe stradă şi în societate. Știrile vorbesc despre violenţă, în magazine, bănci, benzinării, în intersecţii observăm violenţa sub toate formele ei: pasivă, agresivă, şireată. De aceea, în lumea întreagă sunt atât de frecvente agresiunile, bătăile, conflictele, crimele şi războaiele.
În zilele noastre cuvântul „violenţă” a devenit o banalitate.
Eu sunt de părere că întotdeauna un conflict se poate rezolva pe cale paşnică. Pentru aceasta este nevoie de oameni conştienţi, educaţi, cu o atitudine sănătoasă.
Pentru ca, noi, copiii să fim pregătiţi pentru societate trebuie să avem cunoştinţe despre non-violenţă, dar şi despre prevenirea violenţei.

Metode de prevenire a violenței:
1. Sprijinirea copiilor și adolescenților să facă față situațiilor de risc.
Dezvoltarea abilităților la copii și adolescenți, astfel încât aceștia să răspundă provocărilor fără a folosi violența și să ceară ajutor în situațiile de risc, este crucială pentru reducerea violenței în școli și comunități.
2. Schimbarea atitudinilor și normelor sociale care încurajează violența și discriminarea.
3. Promovarea și dezvoltarea serviciilor de sprijin pentru copii.
Încurajarea copiilor să caute sprijin profesionist și să raporteze cazurile de violență îi ajută să depășească mai ușor aceste situații și să rezolve pozitiv experiențele de violență din viața lor.
Violența este arma celor slabi. Respinge ideea de violenţă,  pentru că binele obţinut prin mijlocirea acesteia nu este de durată, în schimb, răul provocat de violenţă este de durată!

Codeci Maria Ermina, Clasa a VIII-a
Prof. coord: Rădulescu Didona Maria
Școala Gimnazială Băiculești
(Postat aprilie 2018)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top