isjInspectoratul Școlar Județean Argeș este partener în Proiectul Erasmus+ nr. 2018-1-BG01-KA201-047903- REFORM- Reinforcing Educator's Competences for Councelling and Motivation - „Consolidarea competențelor educatorului pentru consiliere și motivație”, coordonat de Școala Secundară 119 “Academician Mihail Arnaudov” din Sofia.

Proiectul se desfășoară pe parcursul a doi ani, în perioada 1.10.2018-30.09.2020. Scopul acestuia îl constituie formarea educatorilor pentru sporirea calificărilor de consiliere în carieră.
Parteneriatul REFORM include șapte instituții din șase țări ale Uniunii Europene, respectiv România, Bulgaria, Polonia, Portugalia, Italia, Grecia.
 Principalul criteriu pentru alegerea partenerilor de către coordonator a fost familiarizarea cu contextul educațional din țările lor, colaborarea cu instituțiile de învățământ sau activitatea de consiliere a elevilor și  tinerilor pentru continuarea studiilor sau pentru alegerea viitorului loc de muncă.
Obiectivele proiectului sunt:
- colectarea de metodologii de învățare și predare și abordări pedagogice în domeniul orientării carierei în școli;
- testarea, adaptarea și implementarea de practici inovatoare, care pot oferi cunoștințe, aptitudini și competențe (atitudini) de care profesioniștii vor avea nevoie în activitatea lor de consilieri de carieră;
- dezvoltarea unei metodologii integrate de învățare, cu instrumente și metode care să asigure motivația, pregătirea și sprijinul pentru consilierea în carieră;
- elaborarea unei  platforme electronice, cu orientare deschisă și flexibilă, cu metode și instrumente de consiliere și pregătire pentru profesioniști;
- formarea de noi abilități IT și profesionale pentru profesioniști și dobândirea de către aceștia de noi cunoștințe despre orientarea în carieră, astfel încât să își mărească calificările și să promoveze îmbunătățirea calității activității lor;
- îmbunătățirea competențelor sociale, digitale, personale și metodologice ale educatorilor;
- dotarea profesorilor, a educatorilor în general, cu instrumentele necesare pentru a-și spori capacitatea de a sprijini elevii în educație, sau, în cazul absolvenților, în integrarea acestora pe piața forței de muncă;
- crearea unei rețele de educatori care să coopereze și să facă schimb de bune practici, la nivel european.
Activitățile care vor fi întreprinse în cadrul proiectului sunt următoarele:
- crearea metodelor de predare și abordare pedagogică pentru dezvoltarea unei metodologii integrate de învățare, cu instrumente și metode de consiliere în carieră (CC-Box);
- elaborarea metodologiei integrate de învățare pentru consilierea în carieră;
- elaborarea unei platforme electronice pentru orientarea în carieră (E-CC-Box);
- instruirea internațională a practicienilor din domeniul educației pentru utilizarea CC-Box și E-CC-Box;
- evenimente multiplicatoare pentru testarea, feed-back-ul și diseminarea rezultatelor proiectului, pentru cel puțin 25 de practicieni din fiecare țară parteneră.
Acest proiect trebuie realizat transnațional deoarece fenomenul studenților care nu știu cum să-și continue educația sau cum să se poată plasa pe piața muncii este răspândit pe scară largă la nivelul UE, cu o mulțime de asemănări în ceea ce privește părăsirea timpurie a școlii și necesitatea unei educații pentru formare profesională. Partenerii s-au reunit pentru a stabili o abordare comună și pentru a face schimb de practici și expertiză pentru a dezvolta o metodologie de învățare integrată, care ulterior poate fi transferată cu ușurință în alte țări ale UE. Parteneriatul va contribui la dezvoltarea profesională, satisfacția și motivația educatorilor în abordarea tinerilor care nu se regăsesc nici pe piața muncii și nici în vreo formă de învățământ și a elevilor din medii dezavantajate. Acțiunile proiectului vor sprijini promovarea predării și formării de înaltă calitate.
Ca rezultat al proiectului, cel puțin 180 practicieni din domeniul educației și părțile interesate din șase țări europene vor primi direct metode și instrumente pentru servicii de orientare în carieră și vor dobândi abilități și cunoștințe pentru utilizarea platformei on-line pentru dezvoltarea propriilor sesiuni de formare, individuale și de grup.
În consecință, cel puțin 3500 de tineri (presupunând că fiecare educator va forma aproximativ 20-25 cursanți) vor avea mai multe șanse să fie sprijiniți în luarea  deciziilor privind educația, formarea sau integrarea pe piața forței de muncă.
Unul dintre rezultatele importante ale proiectului va fi elaborarea platformei electronice pentru consilierea în carieră, cu materiale disponibile în limbile engleză, greacă, italiană, poloneză, română, portugheză și bulgară. În acest fel, platforma electronică cu materiale educaționale va fi de ajutor educatorilor din întreaga Europă, iar aceștia vor putea să-și dezvolte propriile sesiuni de formare individuale și de grup. Materialele ar putea fi folosite ca un exemplu de strategie pentru implementarea consilierii în carieră, care lipsește în unele dintre țările partenere sau este ineficientă în altele. Aceste materiale vor fi adaptate la particularitățile și cerințele din țărilor partenere.
Platforma online va oferi un depozit de materiale pentru dezvoltarea și îmbunătățirea abilităților informale și transversale ale elevilor, legate de sferele posibilei realizări profesionale bazate pe aceste abilități. Accentul va fi pus pe crearea, implementarea și testarea materialelor care oferă educatorului o platformă unică de adecvare a cunoștințelor și abilităților studenților la posibilitățile de angajare sau oportunitățile educaționale. E-platforma va fi construită cu accent pe dezvoltarea competențelor cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții sau pe așa-numitele "competențe ale secolului XXI." Prin utilizarea platformei electronice, educatorii vor putea identifica și crea portofoliul de competențe primare al elevilor pentru educația viitoare, formarea profesională și/sau ocuparea forței de muncă.
Toate materialele vor fi colectate și încărcate pe platforma electronică pentru consiliere în carieră. În acest fel, platforma electronică va putea fi utilizată în întreaga Europă.
Educatorilor și studenților li se vor pune la dispoziție instrumente legate de consilierea carierei, adaptate pentru utilizare în medii educaționale diferite. Acest lucru va asigura accesibilitatea tuturor educatorilor la platforma electronică și va crește gradul de conștientizare cu privire la existența și efectul pozitiv al acestui serviciu.
Partenerii au fost selectați pe baza relevanței expertizei lor pentru proiect și a capacității dovedite de a obține rezultate bune.
În această etapă se derulează activitatea de colectare a exemplelor de bună practică din domeniul consilierii în carieră de către fiecare partener.
Vă vom ține la curent cu activitățile desfășurate!

Inspectori școlari, prof. Elena Ștefănică, prof. Florina Biculescu
ISJ Argeș
(Postat aprilie 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top