mircea cel batranToamna se culeg roadele… implicare, dăruire, bucurie, creativitate, împlinire şi mândrie.
Pe 4 octombrie 2019, a fost organizat, la Școala Gimnazială “Mircea cel Bătrân”- Pitești, Târgul de toamnă, prima ediție. Inițial, a fost proiectat să se desfășoare în curtea școlii dar, sub amenințarea ploii, toate standurile au fost expuse în sala de sport a școlii. Au fost amenajate 54 de standuri, elevii s-au bucurat împreună cu părinţii și profesorii de rezultatele muncii lor.
Cei care au vizitat standurile au fost primiți cu voie bună, muzică populară, și au putut cumpăra obiecte hand-made, fructe și legume de sezon, zacuscă, plăcinte și dulciuri de casă sau conserve făcute după rețete tradiționale. Unul dintre cele mai ingenioase standuri a oferit fotografii făcute pe loc într-un cadru minunat de toamnă, amenajat cu mobilier vechi și... o vioară.
Produsele rămase au fost colectate la sala de sport a școlii și donate în scop caritabil  Complexului de Servicii pentru Copii cu Handicap Trivale, Piteşti, în cadrul unui parteneriat SNAC (Strategia Națională de Acțiune Comunitară).

Director adj., prof. Paula Cioară
Școala Gimnazială “Mircea cel Bătrân” Pitești
(Postat noiembrie 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top