odobescuMica Unire a prilejuit manifestări și în rândul elevilor Colegiului Național ”Alexandru Odobescu” din Pitești. Alocuțiunea domnului profesor Ion Dogioiu a subliniat că sentimentul național nu apare la comandă și nici nu dispare prin lege. Unirea nu este un dat, ci un edificiu, făurit de națiunea întreagă și reactualizat în fiecare an, la 24 Ianuarie. Zorii statului român modern se ivesc. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne.

Să fim mai vigilenți la trecut și să îl retrăim împreună cu fiecare ocazie dragă românilor - este mesajul elevilor colegiului.
Bisericile noastre oficiază slujba de Te Deum în cinstea domnitorului, al cărui act a adunat iarăși laolaltă, elevi și profesori. Textele recitate,  masa cu gustări românești și Hora Unirii au făcut inimile elevilor să conștientizeze că bat românește.
Edificiul Unirii se apără cu trudă, se primenește mereu, într-un neclintit și sacru botez al zborului spre mâine, spre noi înșine și spre țară. Iar O ţară e făcută şi din păsări,/ Cum o biserica e făcută/ Şi din viaţa de apoi.
Generația de azi are zborul ei care să primenească țara.

Prof. Preda Corina Elena
Colegiul Național Al Odobescu Pitești
(Postat ianuarie 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top