03Derularea proiectului Erasmus+ la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Pitești („Medii de socializare on line - învățarea în mediul natural”, nr. 2018-1-IT02-KA229-048268_4) se axează în această perioadă pe desfășurarea activităților în cadrul cluburilor de hobby, pe care le-am înființat cu scopul de a încuraja interacțiunea socială directă între elevii noștri.

Activitățile sunt variate și răspund preferințelor multor adolescenți. Înființarea unor astfel de cluburi, chiar în mediul școlar, reprezintă un avantaj pentru elevi, aceștia putând utiliza în mod rațional timpul, din ce în ce mai prețios în vremurile actuale.
Având în vedere apropiata mobilitate din Italia, la care vor participa și șase elevi din școala noastră, alături de alți elevi din țările partenere, i-am încurajat pe elevi să vorbească despre impactul pe care îl au activitățile acestor cluburi asupra lor. Opiniile exprimate de ei, în limba engleză, vor fi publicate în primul număr al revistei proiectului, „Alternative”.
Prezentăm în continuare opinia elevei Capragiu Victoria, membră a mai multor cluburi din școala noastră. “Există opt cluburi de hobby care se desfășoară în prezent în școala noastră în cadrul Proiectului Erasmus+: clubul de pictură, cluburile Origami și Quilling, clubul de teatru, clubul de lectură, corul "Dorulețul", cluburile sportive (fotbal, fete și băieți, handbal) și clubul de dansuri populare ,,Hora”. Pentru mine, este o adevărată plăcere să particip la aceste cluburi.
Arta plastică a fost întotdeauna iubită și prețuită de fiecare dintre noi. Obiectivele clubului de pictură - „Painting club”, sunt cultivarea potențialului nostru creativ și îmbogățirea orizontului cultural. Temele propuse de profesoara noastră, doamna Simona Ioana Ivan, sunt, de obicei, foarte interesante, iar modelele pe care le aduce la clasă reprezintă o adevărată sursă de inspirație pentru procesul creativ. Am început să pictăm steagurile tuturor țărilor care participă la proiect pe obiecte decorative de Crăciun, care și-au găsit loc, ulterior, în „Erasmus Tree”. De asemenea, am realizat propuneri de  logo-uri pentru proiect, iar cele mai bune dintre ele au fost premiate.
Activitățile cluburilor Origami și Quilling sunt extrem de relaxante, de asemenea. Împreună cu doamnele profesoare Marioara Tudor și Mihaela Neagu, rulăm fâșiile de hârtie, îndoim și potrivim toate piesele pentru a crea obiecte minunate, pe care le putem oferi apoi în dar celor dragi. Luna aceasta, am pregătit daruri pentru colegii străini cu care ne vom întâlni în Italia, la Caltanissetta.
Teatrul vine ca o adiere a aerului curat, care ne scoate din agitația zilnică și ne transpune în lumea imaginară, plină de mister. În același timp, acesta ne ajută să ne regăsim pe noi înșine prin intermediul transpunerii în pielea altor personaje, mai exact prin personajele care prind viață pe scena din cadrul  clubul de teatru „Drama club”. Acest lucru ne ajută să empatizăm mai mult și să înțelegem mai bine oamenii din jurul nostru, fiecare fiind unic, diferit prin personalitate și stil, dar și să exersăm exprimarea în limba engleză.
În teatru, defectele oamenilor sau anumite evenimente sunt, de obicei, ilustrate într-o manieră disproporționată, hilară, care aduce zâmbete pe fețele noastre. Aici ne putem pierde inhibițiile, dar și teama de a fi judecați. Învățăm să lucrăm împreună pentru a realiza o piesă frumoasă. Doamna Magdalena Dumitru, în calitate de profesor coordonator, se asigură mereu că înțelegem ceea ce trebuie să facem. Cred că interpretarea într-o piesă, în care textul este în  limba engleză, îți poate îmbunătăți foarte mult atât exprimarea, cât și cunoștințele. Până acum, am reușit doar să punem în scenă două piese, dar sper că, pe viitor, să continuam și să evoluam și mai mult. Tot aici, am învățat să spunem „te iubesc” în limbile vorbite de partenerii noștri: polonă, turcă, bulgară, italiană.
La Clubul de lectură, ghidat de doamnele profesoare Elena Mihail și Ionela Gheorghe, discutăm subiectele cărților pe care le citim și despre autorii noștri preferați. Acest club ne ajută să ne îmbunătățim vocabularul. De asemenea, ne bucurăm enorm atunci când ideile ne sunt apreciate.
O altă ofertă nonformală la nivelul Școlii „Tudor Vladimirescu”, în cadrul căreia elevii își pot dezvolta abilitățile muzical-interpretative, o reprezintă ansamblul coral ,,Dorulețul”. Reînființat din anul școlar precedent, acest ansamblu s-a alăturat cluburilor “Hobbies” înființate în cadrului proiectului Erasmus+, oferindu-le celor aproximativ 40 de elevi, din clasele a V-a, a VI-a,a VII-a, prilejul de a participa la diferite manifestări cultural-artistice, organizate de școală sau de prestigioase instituții de cultură, precum Corul Madrigal, alături de care am avut onoarea să cântăm la Sala Palatului din București, în timpul evenimentului ,,Concert de Crăciun” din decembrie 2018. A fost o experiență de neuitat. Îi suntem recunoscători doamnei Madalina Barbu, coordonatoarea noastră, pentru că ne-a îndrumat și ne-a învățat ce e mai bun în arta muzicii.
De asemenea, un alt club de hobby, care ne oferă posibilitatea să ne petrecem în mod plăcut și educativ timpul liber, este clubul de dansuri populare „Hora”, Coordonați de doamna Cristina Maricescu, membrii acestui club cunosc, prețuiesc și transmit mai departe tradițiile noastre folclorice.
În concluzie, consider că toate aceste cluburi de hobby au un rol deosebit de important în dezvoltarea noastră personală. Sunt recunoscătoare că pot să trăiesc această experiență alături de ceilalți elevi din țările participante la proiectul ERASMUS +, „MEDII DE SOCIALIZARE ON LINE-ÎNVĂȚAREA ÎN MEDIU NATURAL”.
Nu putem încheia prezentarea cluburilor de hobby din școala noastră fără să menționăm activitatea din cadrul cluburilor sportive. Ne mândrim cu echipa de fotbal-fete, coordonată de domnul profesor Cătălin Oprea, campioană națională în anul școlar 2017-2018, în prezent câștigătoarea locului I, la nivel județean, și calificată la etapa interjudețeană a „Olimpiadei gimnaziilor”. De asemenea, echipa de handbal-băieți, coordonați de domnul profesor Alin Mihăilă, este o echipă de top în cadrul sportului argeșean gimnazial, fiind ocupanta locului I în cadrul competiției „Intră în joc, câștigă-ți sănătatea!”
Capragiu-Ristea  Ioana-Victoria, clasa a VI-a A

Prof. Simona-Ioana Ivan,
Prof. Sima Camelia-Zoica, coordonator proiect
(Postat februarie 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top