eminescu 2Aproape 70 de profesori de matematică din 14 orașe cu tradiție în educația matematică sau centre universitare din România și de la trei universități din afară (Statele Unite ale Americii și Canada) au participat, în perioada 11-13 octombrie 2019, la cea de-a XXIII-a Conferință Anuală a Societății de Științe Matematice, găzduită de Universitatea din Pitești și Școala Gimnazială Mihai Eminescu Pitești. Timp de trei zile, în cadrul lucrărilor în plen și pe secțiuni, participanții au prezentat 38 de lucrări pe teme de actualitate din domeniul matematicii.

“Geometrie Neeuclidiană, interpretări fizice și aplicații în fizică”, „Tetraedre ideale în geometria hiperbolică”, „Operatori demicontractivi – O contribuție românească remarcabilă”, „Interdisciplinaritate: matematica și educația fizică”, „Numărul e și constanta lui Euler”, „Inegalitatea Bernoulli tratată elementar”, „De la Data Analysis la Topologie”, sunt câteva titluri din lucrările prezentate în cadrul celor trei secțiuni ale Conferinței: „Cercetare matematică, Problemistică și Didactica matematică și istoria matematicii”.
Au fost prezenți profesori de la școli gimnaziale, licee și universități din România (Bacău, Brașov, București, Câmpulung-Muscel, Cluj, Constanța, Corabia, Curtea de Argeș, Drobeta Turnu-Severin, Galați, Iași, Medgidia, Pitești, Roman), dar și din străinătate: Dan Burghelea (Ohio State University, Columbus, Ohio), Remus Radu (University of Toronto, Canada), Bogdan Suceavă (California State University, Fullerton, California).
Cea de-a XXIII-a Conferință Anuală a Societății de Științe Matematice din România, a fost organizată de Societatea de Științe Matematice din România (SSMR) – Filiala Argeș, Institutul de Matematică Simion Stoilow al Academiei Române, cu sprijinul Universității din Pitești, Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu din Pitești și Centrului de Cultură Brătianu Ștefănești.

(Postat octombrie 2019)

Scoli mediul rural

Scoli mediul urban

PUBLICITATE

Go to top